Joi dimineaţă, băiatul a fost la şcoală, apoi, la orele amiezii, tatăl său l-a trimis cu căruţa să adune iarbă pentru hrana animalelor. Copilul a mers pe malul râului Jijia şi a sărit în apă. Alţi doi tineri se aflau cu el, însă aceştia au ezitat să se scalde, deoarece apa era învolburată de la ploi.

Noi i-am spus să nu se bage. A intrat în apă mai întâi pe nişte dale din piatră, apoi a înotat un pic. I-am văzut capul la suprafaţă, apoi mâinile, şi a dispărut sub apă”, a povestit un tânăr care l-a însoțit, potrivit ziaruldeiasi.ro

Tânărul a fost căutat de către pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi până seara, când au chemat scafandrii.

Băiatul rămăsese repetent, iar colegii săi povestesc că era extrem de supărat pentru că era nevoit să repete clasa a șasea, dar până acum ipoteza sinucideri nu este confirmată de anchetatori.

El ar fi trimis mesaje altor copii prin care spunea că ar fi dorit să moară. „Aşa am auzit şi eu, dar cred că glumea. Toată ziua a fost jovial, nu părea să fie foarte necăjit. Apoi am auzit că s-a înecat şi am venit şi noi să vedem ce este”, a spus un alt tânăr.

Cinci persoane s-au înecat în numai o săptămână, în județul Iași. Miercuri, la ştrandul municipal, un tânăr student s-a înecat după un concurs stupid. Alături de prietenii săi, a vrut să vadă cine își ține mai mult respirația sub apă.


Citește și:

Bani și oferte limitate pentru cei care au vrut să cumpere televizoare prin Programul ”Rabla la electrocasnice”. Administrația Fondului de Mediu a schimbat regulile înainte de lansare pentru că au cerut producătorii


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.