• Artistul purta un tricou cu mesajul „Plasticine Action” (n.r. – acțiune cu plastilină”), dar ofițerii au crezut că scrie „Palestine Action”, o organizație interzisă. Bărbatul a fost eliberat fără acuzații după ce polițiștii și-au dat seama de eroare, iar incidentul a dus la creșterea vânzărilor tricoului respectiv.

Miles Pickering purta un tricou cu mesajul „Plasticine Action” la un protest din Piața Parlamentului, pe 9 august, legat de războiul Israel-Hamas din Gaza, unde au fost operate,peste 500 de arestări.

Un ofițer de poliție l-a arestat crezând că pe tricou scria „Palestine Action”, un grup interzis luna trecută în baza legislației antiteroriste.

Pickering a fost dus la Scotland Yard, unde ofițerii superiori și-au dat seama de greșeală și l-au eliberat fără acuzații.

„Trebuie să fi interpretat greșit faptul că purtam un tricou Plasticine Action ca și cum aș fi purtat un tricou Palestine Action”, a explicat Miles. „Nu susțin Acțiunea Palestiniană și nu am fost prezent la protest ca să-i susțin.. Am fost pentru a protesta față de genocidul și rolul guvernului, precum și pentru a evidenția situația dificilă a animatorilor care își pierd locul de muncă în această țară”, a explicat Pickering.

Plasticine Action este un grup de artiști care militează împotriva animației generate de inteligența artificială.

Tricoul lui Pickering prezenta personajul Morph, realizat din plastilină.

Arestarea greșită a avut loc în timpul unui protest care a dus la 532 de rețineri pentru acuzații de terorism. Secțiunea 13 din Legea Terorismului din 2000 interzice purtarea oricărui obiect care susține o organizație interzisă.

După ce imagini cu arestarea lui Pickering au devenit virale online, cererea pentru tricouri „Plasticine Action” a explodat. Profiturile merg către organizația caritabilă Medical Aid for Palestinians.

„Ce fac polițiștii cu oamenii care se plimbă cu tricouri Plasticine Action? Și dacă încă 1.000 de oameni poartă tricoul nostru, sau chiar 500, chiar o să-i aresteze și pe ei?”, s-a întrebat Pickering.

Într-o declarație Poliția Metropolitană a confirmat incidentul, explicând că eșarfa lui Pickering acoperea parțial mesajul de pe tricou, ducând la confuzie. Odată ce ofițerii și-au dat seama de greșeală, bărbatul a fost eliberat imediat.

Ofițerul care m-a arestat mi-a spus: «Am o veste bună și una proastă. Vestea bună este că vei fi eliberat”. Eu am continuat: „Care sunt vestea proastă?», Polițistul mi-a răspuns: «O să fie foarte jenant pentru mine. O să ne facem de râs»”.




Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.