Bărbatul de 78 de ani care a fost declarat mort, deși era internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Craiova, a murit sâmbătă, 18 septembrie, a informat ObservatorNews.
Bătrânul a fost internat de trei ori în ultima lună la Spitalul Judeţean de Urgență din Craiova, după ce, în urma unei crize epileptice, a căzut și s-a lovit puternic la cap. Bărbatul din comuna doljeană Cioroiași era internat la secția ATI.
Duminică, 12 septembrie, rudele pacientului au fost anunțate că pacientul a murit. Au primit chiar și certificatul de deces.
Surpriza s-a petrecut la morgă, unde a mers ginerele bărbatului. „Le-am spus că nu este el. Mi-au replicat: «Cum, domnule, nu îți recunoști socrul?». L-au dezvelit și am văzut că pe mână avea un tatuaj și atunci mai mult le-am spus că nu este”, povestea, șocat, Ionel Voinea, la Digi24.
Din nefericire, sâmbătă, 18 septembrie, bărbatul de 78 de ani a decedat.
Acum, pentru a doua oară, familia îndurerată trebuie să se pregătească de înmormântare.
Rudele vor să depună și o plângere la poliție.