O ambarcațiune din Al Doilea Război Mondial a ieșit la suprafață pe Lacul Mead din SUA, din cauza secetei extreme

Comentează

Este vorba despre o navă folosită pentru debarcarea la țărm a soldaților din Al II-lea Război Mondial, care a ieșit la suprafață din cauza secetei extreme, în cel mai mare rezervor de apă artificial din Statele Unite, care este Lacul Mead, scrie CNN.

Megaseceta prelungită din sud-vestul țării a făcut ca lacul, o sursă de apă pentru aproximativ 25 de milioane de oameni, să atingă un nivel scăzut fără precedent.

Lake Mead's shrinking water levels are revealing long-hidden secrets. What will emerge next? pic.twitter.com/l7KDH2W8ME— USA TODAY (@USATODAY) July 12, 2022 

Lacul era cotat, luni, la aproximativ 317 metri peste nivelul mării, cu aproximativ 7,62 de metri sub aceeași perioadă a anului trecut și cu 13,4 metri sub adâncimea sa din 2020, potrivit meteorologului senior CNN Brandon Miller.

„Fiecare zi este un nou record negativ pentru acest lac, de când era în proces de umplere pentru prima dată, în 1937, după ce a fost construit barajul Hoover”, a spus el.

Apele în retragere au dus la descoperirea unor rămășițe umane, precum și a epavelor unor ambarcațiuni, cum este vasul din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, destinat transportului de persoane și echipament militar.

Serviciul Parcului Național Lake Mead National Recreation Area (NPS) a declarat pentru CNN că ambarcațiunea Higgins era încă învelită în blindaj.

„NPS bănuiește că această ambarcațiune suplimentară din Al Doilea Război Mondial a fost pusă în funcțiune pe lac din diverse motive și apoi vândută la fier vechi, parțial, înainte de a se scufunda în locația actuală. Dacă s-a scufundat accidental, sau dacă a fost scufundată intenționat pentru a scăpa de o navă nefolositoare este neclar”, a spus într-un comunicat.

Producția ambarcațiunilor Higgins Crafts, folosite pentru debarcarea personalului și a vehiculelor, a încetat după 1945, a declarat NPS pentru CNN. Dar designul fundamental al navei, o ambarcațiune de mică adâncime, cu încărcare frontală, cu o rampă pentru vehicule și oameni, era încă în curs de reproducere, a spus agenția.

Tot lacul Mead se află într-o zonă de „secetă fără precedent”, cea mai înaltă dintre cele patru clasificări de secetă din US Drought Monitor (n.r. - Monitorul pentru Secetă al Statelor Unite ale Americii).

Lake Mead water level: June 2013 vs. June 2022 pic.twitter.com/tRloPgPTD3— Jacob Orth (@JacobsVegasLife) July 6, 2022 

Nivelurile apei au scăzut constant din februarie, cu aproximativ două luni mai devreme decât perioada în care nivelurile scad de obicei, după precipitații de iarnă și sezonul de topire de primăvară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
06:15
Cele mai ciudate aterizări de urgență din istorie: „Cod Pan-Pan pentru că s-au stricat 6 toalete din 8”, „Ursul a scăpat din cușcă!”, „Bondarul a intrat în motor”
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...