Barometrul vedetelor

Comentează
Arhiva foto

Dani Oţil

Nu e uşor să fii iubitul Mihaelei Rădulescu. Sigur, la prima vedere, există şi avantaje, în sensul că toţi bărbaţii te invidiază. Însă ce te faci atunci când femeia ta se simte/îţi spune că e ameninţată? Atunci când eşti iubitul Răduleascăi, toţi devin suspecţi. Iar dacă faţa tot nu te prea ajută, atunci apelezi la o soluţie disperată: îţi iei armă. Dacă informaţia pe care am citit-o zilele trecute în presă e reală, atunci sper că cei care îi vor elibera permisul lui Oţil să-i facă nişte teste destul de serioase. Nu de alta, dar la cât de agitat e în ultima vreme ar putea, într-o bună zi, să facă prăpăd. Mai ales că are atâţia duşmani: ziarişti, paparazzi, şoferi, foştii soţi ai iubitei, utilizatorii de internet etc.

Simona Pătru

Arhiva foto

leasa

Nu sunt un fan al Simonei Pătruleasa (nici măcar nu ştiu dacă există aşa ceva), însă am apreciat-o întotdeauna ca prezenţă pe micul ecran. Foarte serioasă în ceea ce face, plăcută, fără greşeli în exprimare sau bâlbâieli din cauza emoţiei. Nu discut aici despre personalitatea Simonei. Ætiu că e o fire uşor conflictuală, însă mai ştiu că e şi foarte ambiţioasă. Sincer, îmi pare rău că nu o s-o mai văd la Antena 1 şi sper să nu devină un fel de Mihai Mitoşeru, care, după o perioadă de glorie la TeleEurobingo, a ajuns să bată la porţile tuturor televiziunilor, fără ca vreuna dintre ele să se deschidă. Asta în ciuda faptului că Mihai e un excelent entertainer. Poate că plecarea de la Antena 1 va fi de bun augur pentru cariera Simonei, deşi, după ce joci în Liga Campionilor, e greu să te întorci în divizia a doua.

Monica Columbeanu

Arhiva foto

Nu ştiu de ce, dar nu prea cred în povestea asta cu sarcina Monicăi Columbeanu. De ce? Păi, în primul rând, înainte de a merge la ecografie, Monica ar fi trebuit să-şi facă măcar un test de sarcină. În al doilea rând, dacă tot te duci la un ecograf, îl alegi pe ăla care se află într-o clinică specializată în chirurgie estetică? Greu de crezut! Mi s-a părut ciudat şi faptul că mama ei a mers cu ea, cu o zi înainte, pentru a-şi rezolva varicele, însă madam Gabor nu a mai însoţit-o pe Monica a doua zi, atunci când ar fi putut să afle dacă va mai avea un nepoţel. De ce toată această poveste? Simplu! Numele clinicii a apărut în toată presa, lucru echivalent cu un discount important la serviciile acesteia. La fel de posibil e ca doamna Columbeanu să fie într-adevăr gravidă, iar atunci voi recunoaşte că am greşit. Până atunci...

Victor Piţur

Arhiva foto

că

În secolul XXI, secretul reuşitei în viaţă e tupeul. Ca să exemplific, o să vă spun o poveste: recent, un personaj total neinteresant şi mediocru din showbiz a venit la noi în redacţie să ceară drept la replică la un material care prezenta relaţia lui cu o tânără. Pus în faţa tuturor argumentelor - fotografii, martori, declaraţii care ne probau articolul -, individul a continuat să susţină că are dreptate, gesticulând şi ridicând vocea ameninţător, la... noi acasă. Nu e vorba de Piţi, însă, dacă s-ar face un top al tupeiştilor, fostul selecţioner ar fi pe primele locuri. Adică România a ajuns ciuca bătăilor la fotbal şi tu-mi spui că “te aşteptai la asta”? Toată lumea strigă “demisia”, iar tu declari că nu pleci doar pentru că vor unii? Supertupeu. Nota 10!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
11:04
Cercetătorii au construit primele ceasuri nucleare funcționale. Unul a atins o precizie echivalentă cu o secundă în 30 de milioane de ani
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește