„România trăieşte un moment cu adevărat istoric, sfinţirea picturii Catedralei Naţionale şi prezenţa în mijlocul nostru a Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, împreună cu întreaga delegaţie a Patriarhiei Ecumenice. Evenimentul de azi încununează anul centenar al Patriarhiei Române, marcând o etapă de împlinire spirituală şi culturală în istoria noastră naţională. Finalizarea Catedralei Naţionale şi sfinţirea sa reprezintă încununarea unei idei care a unit generaţii de români, clerici, oameni de stat sau simpli credincioşi, care au dorit ca ortodoxia românească să aibă un lăcaş reprezentativ, simbol al unităţii de credinţă şi de neam, al demnităţii şi suveranităţii României moderne”, a spus Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la o zi după ceremonia de sfințire a Catedralei la care a participat și Bartolomeu I al Constantinopolului.

„În semn de profundă preţuire, am avut bucuria de a vă conferi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan, cea mai înaltă distincţie a ţării noastre, ca recunoaştere pentru întreaga slujire şi pentru prietenia faţă de poporul român”, a adăugat Nicuşor Dan.

nicusor-dan-bartolomeu (26)4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 25

El s-a referit apoi la Catedrala Mântuirii Neamului. „Exprimă continuitatea spiritualităţii româneşti, evocând frumuseţea arhitecturii bizantine îmbinată cu influenţe occidentale, o expresie a României europene şi creştine”, a punctat el, precizând că această catedrală „va contribui la prestigiul României în lume”.

Președintele a mai spus că statul român rămâne un garant al libertăţii de conştiinţă şi un partener al Bisericii, sprijinind implicarea acesteia în educaţie, în viaţa comunităţilor şi în susţinerea celor aflaţi în suferinţă.

Tot astăzi, în semn de recunoaştere a meritelor Bisericii Ortodoxe Române, Nicușor Dan a oferit Patriarhiei Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

Mii de oameni și o mulțime de oficialități, între care îi amintim doar pe președintele Nicușor Dan, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, principesa Margareta şi principele Radu, au participat duminică, 26 octombrie, la sfințirea și inaugurarea Catedralei Naţionale (Catedrala Mântuirii Neamului), făcută în prezența Patriarhului Daniel și a lui Bartolomeu I al Constantinopolului.

Presa, care avea rolul să mediatizeze evenimentul și să ofere imagini celor de acasă, nu a avut voie în interior, singurii care au primit permisiunea fiind membrii Centrului de Presă al Patriarhiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Demradulescu 27.10.2025, 22:55

Dac-aș fi pentr-o zi președinte ,aș face viața românilor mai bună,cine mai construiește Catedrale în secolul 21?\"Percep creierul ca pe un computer care va înceta să mai funcționeze atunci când componentele sale cedează.Nu există Rai sau viața de apoi pentru un computer stricat;asta este doar un basm pentru oamenii care se tem de întuneric\"-Stephen Hawking.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.