Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Născut pe structura Direcției a V-a a Securității și legitimat de valurile Revoluției, SPP s-a transformat dintr-o simplă unitate de protecție într-un actor-cheie al siguranței naționale. Parcursul instituției arată o permanentă împletire între interesele liderilor politici și loialitatea ofițerilor de carieră, fiind jalonat de crize de imagine majore, epurări interne, afaceri subterane și scandaluri de plagiat.
Cuprins:
- SPP a preluat securiștii de la Direcția a V-a
- Dumitru Venicius Iliescu, primul șef al SPP, acuzat de represalii la revoluție
- Frăția Voicu și „agențiile” private de protecție
- Dosarele „grele” și războiul cu SRI
- SPP-ul și scandalul „Țigareta II”
- Tovarășul parașutist
- Anghel Andreescu, nașul lui Pahonțu, preia frâiele SPP
- Neculai Stoine, însărcinat cu „spălarea” SPP
- Gabriel Naghi, paznicul lui Iliescu
- Afacerile și plagiatele lui Naghi
- Intră în scenă Lucian Pahonțu, cel mai longeviv șef de servicii din România
- Acuzațiile de spionaj
SPP a preluat securiștii de la Direcția a V-a
La 7 mai 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a decretat înființarea Unității Militare 02150, o structură specializată în protecția demnitarilor români și străini, aflată inițial sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale. Prima denumire a noului serviciu a fost Unitatea Specială de Pază și Protocol și s-a bazat pe resursele umane, tacticile și infrastructura fostei Securități.
În timpul regimului comunist, de protecția lui Nicolae Ceaușescu, a familiei sale și a înalților demnitari PCR se ocupa Direcția a V-a (Securitate și Gardă) din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS). La 30 decembrie 1989, DSS a fost desființat oficial, iar cadrele sale au fost trecute în rezervă sau puse la dispoziția Ministerului Apărării Naționale.
Astfel, deși conducerea inițială a fost încredințată unor ofițeri provenind din MApN, noul serviciu nu avea personal pregătit pentru protecție apropiată, tragere de reacție, condus defensiv sau gardă de corp. Singurii oameni care aveau această instruire specifică erau ofițerii și subofițerii din Direcția a V-a a Securității. Ca urmare, un număr considerabil de foști lucrători din Direcția a V-a au fost reîncadrați în noua unitate de protecție și pază, preluând procedurile de protecție, rețelele de case conspirative, logistica și o parte din echipamentele folosite anterior de Securitate pentru paza demnitarilor.
Pe lângă foștii securiști, în noua instituție au mai fost angajați și ofițeri din MApN (care ocupau adesea funcțiile de comandă) și cadre provenite din fosta Miliție.
În scurt timp, unitatea a fost scoasă din subordinea MApN și reorganizată sub denumirea de Serviciul de Protecție și Pază (SPP), fiind plasată sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și sub controlul Parlamentului României. În iulie 1991, prin lege s-a stabilit că Serviciul de Pază și Protocol este un organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, având printre responsabilitățile principale protecția președintelui României, a președintelui Senatului, a președintelui Camerei Deputaților, a prim-ministrului și a altor demnitari stabiliți de CSAT, precum și protecția demnitarilor străini pe timpul prezenței acestora în România și paza sediilor de lucru și a reședințelor oficiale ale demnitarilor. Cu această ocazie, s-a inclus explicit și faptul că SPP execută „activități de informații pentru realizarea securității naționale”, alături de SRI, SIE și direcțiile din MApN și MAI.
Dumitru Venicius Iliescu, primul șef al SPP, acuzat de represalii la revoluție
Primul șef al SPP a fost Dumitru Venicius Iliescu. Născut acum 70 de ani, Dumitru Iliescu și-a început cariera ca ofițer în Armata Română. În decembrie 1989, deținea gradul de maior în cadrul Batalionului 1 Mecanizat, o unitate de Transportoare Amfibii Blindate (TAB). Această unitate avea să-l plaseze în epicentrul evenimentelor sângeroase din noaptea de 21–22 decembrie 1989. Conform investigațiilor de presă și asociațiilor de revoluționari, militarii și blindatele din subordinea sa (unde activa la acea vreme și Cătălin Voicu) au fost dislocate în Piața Universității pentru a sparge baricada protestatarilor de la Hotelul Intercontinental. Deși martori oculari și jurnaliști au susținut că TAB-urile au intrat în plin în mulțime, Dumitru Iliescu a respins constant acuzațiile, afirmând că a executat doar manevre de mișcare și nu a ordonat zdrobirea manifestanților.
Zorile zilei de 22 decembrie 1989 aveau însă să-i schimbe definitiv traiectoria. Imediat după fuga lui Nicolae Ceaușescu, Dumitru Iliescu și-a pus efectivele la dispoziția noii puteri, asigurând protecția membrilor Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN). Începând cu 26 decembrie, Dumitru Iliescu a format un grup din câțiva ofițeri din Armată (printre care și Gabriel Naghi, alt viitor șef al SPP) și a preluat paza personală a noului lider, Ion Iliescu. Acest nucleu operativ militar s-a transformat ulterior în Unitatea Specială de Pază și Protocol, temelia actualului Serviciu de Protecție și Pază (SPP), al cărui prim director avea să fie numit chiar Dumitru Iliescu (funcție deținută între 7 mai 1990 și 21 noiembrie 1996).
Loialitatea față de Ion Iliescu a fost răsplătită rapid. Fostul președinte l-a avansat pe parcursul mandatelor sale de la colonel la general-maior (în 1994), apoi la general de divizie (în 1996). În ciuda prezenței sale constante în audierile procurorilor militari pentru „Dosarul Revoluției” și „Dosarul Mineriadei”, Dumitru Iliescu a fost audiat doar în calitate de martor, evitând calitatea de inculpat pe care au primit-o alți lideri ai momentului.
Frăția Voicu și „agențiile” private de protecție
Una dintre cele mai monstruoase creații ale sistemului creat de Dumitru Iliescu în SPP a fost Cătălin Voicu. De la ofițer implicat în evenimentele din '89, Voicu a crescut la umbra generalului, devenind o verigă esențială între structurile de forță, mediul politic și cel judiciar.
După ce au părăsit temporar structurile de stat, presa vremii relata că Dumitru Iliescu și Cătălin Voicu au înființat în 1998 firma Agenția Națională de Pază, Protecție, Investigații și Protocol SRL. Legăturile lor nu au fost doar comerciale. După reactivarea sa în 2001 și ascensiunea politică, senatorul PSD Cătălin Voicu a devenit unul dintre cei mai influenți „sforari” din Justiție. În cele din urmă, rețeaua s-a prăbușit, iar fostul protejat al lui Dumitru Iliescu, Cătălin Voicu, a fost condamnat definitiv în 2013 la 7 ani de închisoare pentru trafic de influență la nivelul Curții Supreme (într-un dosar celebru cu judecătorul Florin Costiniu și omul de afaceri Costel Cășuneanu). Mai târziu, a primit o altă condamnare într-un dosar legat de Electrica.
Odată cu reîntoarcerea la putere a protectorului său politic Ion Iliescu, Dumitru Iliescu a fost cooptat, în aprilie 2001, în aparatul guvernamental și prezidențial, activând în calitate de consilier de stat. El s-a remarcat în activitatea sa din Administrația Prezidențială, în cadrul Departamentului Securității Naționale, condus la acea vreme de Ioan Talpeș. Deși inițial adus pe un post de consilier civil, în martie 2002 președintele Ion Iliescu l-a reactivat în cadrele militare active cu gradul de general cu două stele. Ascensiunea i-a fost fulminantă în acești ani de mandat prezidențial, primind succesiv stele, iar în octombrie 2004 a primit gradul maxim de general cu patru stele. La 21 decembrie 2004, chiar înainte de terminarea mandatului lui Ion Iliescu, a fost trecut din nou în rezervă, asigurându-i-se pensia de serviciu anticipată.
Dosarele „grele” și războiul cu SRI
În octombrie 2014, Dumitru Iliescu a intrat în atenția DNA când a fost cercetat pentru că ar fi obținut informații secrete din interiorul DNA pentru a-l avertiza pe Viorel Hrebenciuc că este interceptat. Deși a fost pus sub acuzare, procurorii l-au cercetat în libertate, iar în cele din urmă, cazul său s-a stins.
Obișnuit să opereze în culise, Dumitru Iliescu a revenit în atenția publică în anul 2017. Prezent în fața Comisiei parlamentare de control al SRI, fostul șef SPP a lansat acuzații fără precedent la adresa conducerii Serviciului Român de Informații. El a afirmat că SRI, sub coordonarea lui Florian Coldea, s-a implicat activ în fabricarea unor dosare penale vizând persoane incomode.
Pe lista enumerată de general s-au aflat dosarele lui Cătălin Voicu, Dan Voiculescu, dar și dosarul Liei Olguța Vasilescu și controversatul dosar „Belina”, dosar pentru care Iliescu ar fi primit ponturi din presă „că se pregătește ceva” împotriva apropiaților lui Liviu Dragnea. Tot atunci, el a susținut că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi ar fi acționat cu înverșunare împotriva lui Mircea Geoană în 2009. Aceste declarații se înscriau însă perfect pe linia asumată de foștii ofițeri ai statului de a contesta legitimitatea noilor anchete DNA care vizau tocmai rețelele lor de influență.
SPP-ul și scandalul „Țigareta II”
Nicu Anghel a fost al doilea șef al SPP, aflat la conducere în perioada 18 decembrie 1996 – 29 aprilie 1998, fiind instalat în funcție la începutul mandatului președintelui Emil Constantinescu. Însă poziția sa din fruntea SPP a fost curmată brusc de implicațiile unuia dintre cele mai răsunătoare scandaluri de contrabandă din istoria recentă a României, și anume „Țigareta II”.
Nicu Anghel a absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie de la Sibiu în anul 1974, specialitatea Cercetare. Apoi a urmat cursurile Facultății de Arme Întrunite din cadrul Academiei Militare din București (1979–1981) și Colegiul Național de Apărare (1995).
A fost, pe rând, comandant de Grup Cercetare în Adâncime, comandant de Grup Cercetare în Adâncime prin Parașutare și comandant de batalion de parașutiști în Regimentul 62 Parașutiști Câmpia Turzii. În anul 1986, Nicu Anghel a fost trecut în rezervă din motive necunoscute, devenind instructor de parașutiști la Aeroclubul Transilvania din Sibiu, iar apoi a lucrat la Turnul de Control Otopeni.
În 1996, Anghel a revenit în lumea militară, urcând în fruntea SPP, de unde s-a prăbușit în 1998, după ce a ieșit la iveală că un transport ilegal de 3.000 de baxuri de țigări fusese introdus în țară prin Baza Militară Otopeni sub coordonarea directă a unuia dintre subordonații săi, colonelul SPP Gheorghe Truțulescu. Conform informațiilor vehiculate la acea vreme (inclusiv pe baza unor casete audio invocate în spațiul public), Truțulescu ar fi ținut o legătură permanentă pe durata operațiunii chiar cu Nicu Anghel. Dintr-o înregistrare secretă reieșea că Truțulescu l-a întrebat pe Anghel: „Lucrurile sunt în desfășurare aici. La voi totul e OK?”, iar șeful SPP ar fi răspuns afirmativ.
Deși procurorii militari de la acea vreme susțineau că Nicu Anghel i-a ajutat prin contactarea ofițerului, Truțulescu a dispărut și a fost declarat dezertor, acoperit de un zid de tăcere al vechilor camarazi. Truțulescu a fost capturat după două săptămâni în județul Arad, iar în anul 1999 a fost condamnat la șapte ani de închisoare. După ce a fost eliberat condiționat în anul 2003, Truțulescu a depus mai multe cereri de reabilitare judecătorească, care au fost respinse.
Tovarășul parașutist
În decembrie 1989, Gheorghe Truțulescu avea gradul de locotenent-colonel și îndeplinea funcția de comandant al Detașamentului 2 Cercetare din cadrul Batalionului 404 Cercetare în Adâncime prin Parașutare (U.M. 01171 Buzău). Aceasta era o unitate de elită a Armatei Române, aflată în subordinea Direcției Informații a Marelui Stat Major (DIA). Împreună cu parașutiștii pe care îi comanda, el a fost prezent în puncte-cheie din timpul răsturnării sistemului comunist. Datorită abilităților sale și implicării din timpul Revoluției, Truțulescu a fost cooptat în SPP. Iar în prima parte a anului 1997, la scurt timp după ce fostul său tovarăș de arme de la parașutiști, colonelul Nicu Anghel, a preluat conducerea serviciului, a fost numit șef al Secției de Intervenție și Misiuni Speciale din cadrul SPP, transformându-l practic în brațul său logistic și operațional de maximă încredere.
În urma scandalului de contrabandă, sub presiunea publică uriașă și sub cea a anchetelor declanșate, Nicu Anghel și-a prezentat demisia din funcția de director al SPP la sfârșitul lunii aprilie 1998, ieșind ulterior din structurile oficiale.
Nicu Anghel s-a implicat direct și în supravegherea unor jurnaliști. În anul 1998, în timp ce investigau afacerile fiului președintelui, Dragoș Constantinescu, doi jurnaliști de la Academia Cațavencu au fost abordați de Nicu Anghel la o trecere de pietoni din Piața Romană, iar acesta i-a dojenit să traverseze cu atenție, fiindcă „se pot întâmpla accidente”.
După părăsirea sistemului, Nicu Anghel, alături de alți oameni de încredere, s-a implicat în mai multe afaceri, asociindu-se în câteva societăți comerciale. Cea mai importantă asociere a fost cu medicul Traian Radu Negrei, fost consilier prezidențial în mandatul lui Emil Constantinescu și apoi al primarului Sorin Oprescu.
Cercul relațional al lui Negrei și Anghel s-a mai intersectat și cu cel al controversatului om de afaceri Costel Bobic, al cărui nume a gravitat masiv atât în dosarul „Țigareta II”, cât și în scandalul legat de prăbușirea Bancorex.
Anghel Andreescu, nașul lui Pahonțu, preia frâiele SPP
În locul lui Nicu Anghel, la șefia SPP, a fost numit Anghel Andreescu, general, chestor general de poliție în rezervă și profesor universitar doctor. El a preluat conducerea instituției într-unul dintre cele mai critice momente ale sale, având misiunea de a o stabiliza după cel mai mare scandal de corupție al anilor '90. Primele critici la adresa lui Andreescu au fost legate de apartenența sa directă la sistemul opresiv comunist.
Înainte de Revoluție, Andreescu a avut legături cu Trupele de Securitate. Aceasta era o structură militarizată distinctă a Departamentului Securității Statului (subordonată Ministerului de Interne), responsabilă cu paza obiectivelor speciale, a sediilor de partid, dar și cu intervențiile în forță pentru reprimarea mișcărilor sociale sau a revoltelor. Adevărul este că, în perioada comunistă, parcursul lui Anghel Andreescu a fost predominant didactic și de comandă în școlile militare ale MI, ocupându-se de instruirea și pregătirea tactică a cadrelor și forțelor de ordine publică (structuri de trupe ale MI care, după Revoluția din 1989, au fost reorganizate în Jandarmeria Română), adică ale Trupelor de Securitate.
Practic, Andreescu a fost adus la conducerea SPP cu mandatul clar de a curăța serviciul de structurile mafiote, de a restructura cadrele și de a relansa credibilitatea instituției. Dar mandatul său s-a dovedit a fi destul de scurt, încheindu-se brusc în anul 1999 după ce forțele de ordine au fost spulberate la Costești de ortacii conduși de Miron Cozma. Atunci, președintele Emil Constantinescu l-a eliberat din funcția de șef SPP pentru a-l numi de urgență comandant al Jandarmeriei Române, misiune în care a reușit stoparea minerilor la Stoenești.
Andreescu a stat în fruntea Jandarmeriei Române până în 2001, iar între anii 2005 și 2009 a deținut funcția de secretar de stat și șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Presa l-a inclus frecvent pe Andreescu pe lista „generalilor de lux” ai României. După trecerea în rezervă, el a cumulat ani de zile pensia militară specială cu salariul de secretar de stat și cu veniturile substanțiale obținute din activitatea didactică universitară și din titlurile academice.
Ca un detaliu de culise care arată continuitatea relațiilor la nivel înalt în zona de securitate, chestorul general Anghel Andreescu este nașul de cununie al generalului Lucian Pahonțu, cel mai longeviv șef al SPP din istorie.
Neculai Stoine, însărcinat cu „spălarea” SPP
În locul lui Andreescu, la conducerea SPP a fost numit Neculai Stoina (decedat în anul 2022). Ofițer de carieră în cadrul Trupelor de Uscat (MApN), Stoina a parcurs ierarhia militară ca profesor, instructor și cadru de conducere la Școala Militară de Ofițeri din Sibiu (devenită ulterior Academia Forțelor Terestre). El a fost adus de Emil Constantinescu pentru a continua profesionalizarea SPP și spălarea imaginii instituției. Însă reformele și restructurările sale drastice au generat un val de nemulțumiri interne și de demiteri de ofițeri. A fost acuzat de apropiații fostei conduceri a SPP că executa comenzi politice ale Convenției Democrate Române (CDR). Stoina a condus SPP până în decembrie 2000, când Ion Iliescu a revenit la putere.
Gabriel Naghi, paznicul lui Iliescu
Astfel, la șefia SPP a fost uns Gabriel Naghi, alt om de încredere al lui Ion Iliescu. În timpul Revoluției din 1989, Gabriel Naghi era locotenent-major la UM 1305 București (Regimentul 1 Mecanizat / unitate de blindate), exact aceeași unitate militară în care activa la acea vreme și maiorul de TAB-uri Dumitru Venicius Iliescu, primul șef al SPP. Imediat după fuga lui Nicolae Ceaușescu, începând cu 26 decembrie 1989, locotenentul-major Gabriel Naghi a fost selectat de către Dumitru Iliescu să facă parte din prima grupă operativă de cadre militare care a preluat paza fizică personală a lui Ion Iliescu și a membrilor Consiliului Frontului Salvării Naționale. Astfel, el a făcut parte din grupul restrâns de protecție format în zilele Revoluției din ofițerii care au reprezentat nucleul pe baza căruia s-a înființat în mai 1990 Unitatea Specială de Pază și Protocol, redenumită ulterior Serviciul de Protecție și Pază.
Fidelitatea demonstrată încă din 26 decembrie 1989 față de lui Ion Iliescu i-a definit întreaga carieră. Până în 1996, Naghi a fost în garda personală a președintelui, iar până în 2000 a fost șeful dispozitivului de protecție al liderului PDSR, Ion Iliescu. În decembrie 2000 (odată cu reîntoarcerea lui Ion Iliescu la Palatul Cotroceni), Naghi a fost numit director plin al SPP, funcție pe care a deținut-o până în decembrie 2005.
După ce a fost eliberat din funcția de director al SPP și trecut în rezervă cu gradul de general-locotenent (cu trei stele), Naghi a activat în cadrul aparatului parlamentar, fiind consilier la Cancelaria Președintelui Senatului de la acea vreme, Nicolae Văcăroiu (PSD). În mai 2012, odată cu venirea PSD la guvernare, Gabriel Naghi a fost readus în aparatul executiv central, fiind numit de prim-ministrul Victor Ponta în funcția de consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, unde s-a ocupat de probleme de securitate și ordine publică. Recunoscător, în anul 2013 a donat 25.000 de lei Uniunii Social Liberale.
Afacerile și plagiatele lui Naghi
După ce și-a încheiat mandatul la Guvern, în 2015, Gabriel Naghi s-a retras definitiv din funcțiile politice și administrative ale statului. El a păstrat un profil public foarte discret, activând în mediul privat de consultanță de securitate și în cadrul organizațiilor cadrelor militare în rezervă.
În paralel, Gabriel Naghi s-a ocupat și de afaceri. În anul 2006, a devenit acționar la Amochim SA Slobozia, cumpărând acțiuni în valoare de 20.000 de USD. În același timp cu el, au devenit acționari și Marian Măgureanu (decedat în 2021, fiul fostului director SRI, Virgil Măgureanu) și Ion Andrei Biriș (cunoscut om de afaceri, nepotul fostului primar al Snagovului, Teodor Biriș, și ginerele fostului director al Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu). Ceilalți doi cumpăraseră acțiuni de 125.000 și, respectiv, 160.000 de dolari. Amochim SA (desprinsă din fosta fabrică de stat Amonil SA Slobozia care a fost preluată la rândul ei de Interagro-ul lui Ioan Niculae), devenită între timp Amochim Internațional SA, se ocupă de fabricarea produselor chimice, în special Ad Blue.
În același an, 2006, Naghi a fondat firma de consultanță Omega Management Consulting Expert SRL, firmă care îi aduce anual profituri de peste o sută de mii de lei, la care se mai adaugă și pensia specială.
Tot în 2006, Gabriel Naghi mai fondează firma cu „activități de investigație și protecție a bunurilor și persoanelor (pază și protecție)” Investigații și Securitate Omega SRL. Alături de el au mai fost asociați Radu Alexandru Timofte (fost director SRI), Vasile Stanciu (general SRI), Adrian Marius Marin (fiul fostului adjunct SRI, generalul Ionel Marin) și Daniel Oprea (fratele generalului Gabriel Oprea, fost ministru de Interne), iar administrator era fostul său șef de cabinet de la SPP, Gabriel Dănuț Lespezanu. După câteva luni, în firmă rămâne doar Lespezanu și urmează câțiva ani în care prin firmă au trecut diverse persoane. În prezent firma se numește Blue Corp Security SRL, și din anul 2019 este controlată de fiica fostului șef al SPP, Irina Gabriela Naghi și câștigă contracte publice de multe milioane pentru „servicii de pază și patrulare”.
O altă afacere în care s-a implicat Gabriel Naghi a fost Astral Broker de Asigurare SRL, o firmă cu „activități auxiliare ale caselor de asigurări și de pensii”. Naghi a ieșit din firmă în anul 2012, dar unul dintre fondatori a fost și Cristin-Gigi Agapie-Florea, fost ofițer la aceeași UM 01315, devenit gardă de corp a lui Iliescu la Revoluție și ajuns general de brigadă cu o stea la SPP. A fost eliberat din funcție în anul 2005 de Traian Băsescu.
În anul 2019, Naghi reapare în lumina reflectoarelor când CNATDCU i-a retras definitiv titlul de doctor pentru plagiat masiv în teza susținută la Academia Națională de Informații (SRI). La scurt timp după retragerea titlului de doctor, președintele Klaus Iohannis l-a avansat la gradul de general cu patru stele în rezervă, decizie puternic criticată în spațiul public.
Intră în scenă Lucian Pahonțu, cel mai longeviv șef de servicii din România
Lucian Pahonțu a fost adus în fruntea SPP de Traian Băsescu în anul 2005, fiind cel mai longeviv șef al unui serviciu secret. Pahonțu a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu în 1987. Revoluția l-a prins ca ofițer în cadrul Trupelor de Securitate, subordonate la acel moment Ministerului de Interne. După dizolvarea Securității din 1989, unitățile de Trupe de Securitate au fost transformate în Trupe de Pază și Ordine, devenind ulterior Jandarmeria Română. Pahonțu a rămas cadru militar activ în cadrul Jandarmeriei, parcurgând treptele ierarhice și ocupând funcții de comandă operativă în București. În 1999, a fost numit la conducerea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei (BSIJ „Vlad Țepeș”), unitatea de elită pentru mascați, intervenții antitero și restabilirea ordinii publice în caz de tulburări majore. În această calitate, a gestionat momente critice ale anilor '90 și începutului anilor 2000 legate de protestele de stradă și mineriade. În noiembrie 2002, a fost numit în conducerea superioară a instituției, devenind ulterior inspector general (comandant) al Jandarmeriei Române. A deținut această funcție de prim-rang în Ministerul Administrației și Internelor până în luna decembrie 2005, când a fost desemnat să preia conducerea SPP de la generalul Gabriel Naghi.
Acuzațiile de spionaj
În anul 2018, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Călin Popescu-Tăriceanu l-au acuzat public pe Pahonțu că folosește SPP ca serviciu paralel de spionaj împotriva demnitarilor și că intervine în deciziile politice ale Guvernului. În semn de protest, toți miniștrii cabinetului Dăncilă au refuzat oficial paza asigurată de SPP.
În noiembrie 2024, la împlinirea vârstei de 60 de ani, Lucian Pahonțu a fost trecut în rezervă, dar continuă să ocupe funcția de director al SPP din postura de civil, fiind considerat unul dintre cei mai puternici oameni din România, un „jucător din umbră” în luptele politice și împărțirea sferelor de influență din Justiție și economie, un adevărat „stat paralel”.
O investigație jurnalistică publicată de Recorder în august 2026 a arătat că unitatea militară de Trupe de Securitate din care făcea parte în 1989 a fost implicată în represiunea manifestațiilor din București din 21 decembrie 1989.
Apoi, o analiză a tezei sale de doctorat a arătat indicii majore de plagiat.
Cu toate acestea, Lucian Pahonțu deține cel mai lung mandat din istoria serviciilor secrete post-decembriste (peste 20 de ani), fiind subiectul unor dezbateri aprinse legate de controlul parlamentar asupra serviciilor și de limitarea mandatelor șefilor de servicii de informații.
