„Am constatat o minciună publică consistentă, alimentată de la Guvern. Chiar dacă ieri v-am informat că OUG e în vigoare de la 1 iulie 2013 şi a produs deja efecte, înţeleg că preţul ridicat la energie e pus pe seama promulgării legii de aplicare a OUG. Am promulgat azi legea de aprobare a OUG şi aştept cu nerăbdare ieftinirea preţului la energia electrică.  Legea e promulgată, sper ca sindicatele să nu mai aibă manifestări nici în faţa CCR şi nici să aştepte ceva de la preşedinte, pentru că e problema Guvernului, care are foarte mare grijă la preţurile la energie, astfel încât de la 1 aprilie introduce o noua taxă la combustibil”, a declarat Băsescu.
Şeful statului a vorbit şi despre întâlnirile pe care le-a avut, astăzi, cu reprezentanţii companiile Chevron şi Exxon.
„Al doilea subiect e legat de întâlnirile de azi cu directorul pentru Europa al Chevron şi cu vicepreşedintele Exxon. Nu sunt lucruri extrem de importante de comunicat public, ambele companii intenţionează să-şi continue activitatea în ce priveşte valorificarea autorizaţiilor primite deja de la autorităţile guvernamentale, iar principalul meu mesaj a fost ca prima piaţă care trebuie satisfăcută e cea românească şi din Moldova, România luându-şi angajamentul să sprijine Moldova în reducerea până la eliminarea dependenţei energetice de Rusia şi Ucraina”, a explicat preşedintele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.