Întrebată despre suspiciunile legate de infectarea pacienților cu subvarianta Omicron BA.2, medicul a spus că acest lucru poate fi stabilit doar în urma analizelor specifice.

„Este important să avem această supraveghere a cazurilor severe, care, practic, afectează viața pacienților care sunt infectați cu această tulpină. Ce pot să spun, este că, la nivelul Institutului Marius Nasta, deși în urmă cu două săptămâni observam o scădere a numărului de pacienți care necesitau internare, lucrurile s-au schimbat în ultima săptămână”, a afirmat Beatrice Mahler.

Medicul pneumolog a precizat că speră ca acest lucru să fie „doar un moment peste care vom trece”.

„În această perioadă secția a avut paturile ocupate la capacitate maximă și numărul de pacienți a fost mare și în secția de Terapie Intensivă. E adevarat, e profilul specific pacientului infectat cu Omicron, adică o persoană vârstnică, o persoana cu multiple comorbidități, dar fiecare viață contează și de aceea supravegherea acestor persoane, care au nevoie de internare și atenția noastră către ei, trebuie sa fie menținută”, a mai spus Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”.

Întrebată despre simptomele pacienților internați, Mahler a declarat că aceștia prezintă forme severe, dar „cu impact pe funcția pulmonară mai scăzut decât în perioada de afectare cu varianta Delta”.

Autoritățile au anunțat astăzi 7.694 de cazuri noi de infectare cu COVID în ultimele 24 de ore, dintr-un total de 31.466 teste RT-PCR și antigen efectuate. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 85 de persoane infectate cu COVID și-au pierdut viața.

Urmărește-ne pe Google News
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
GSP.RO
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
Pozele pe care Monica Gabor le-ar vrea şterse! Cum poza înainte să îl întâlnească pe Irinel... Dumnezeule!
Playtech.ro
Pozele pe care Monica Gabor le-ar vrea şterse! Cum poza înainte să îl întâlnească pe Irinel... Dumnezeule!
Filmul crimei multiple din Bascov: 5 oameni au murit măcelăriţi sub ploaia de lovituri a unui bărbat bolnav psihic. Nici nepoata de 5 ani nu a scăpat de atacul fatal
Observatornews.ro
Filmul crimei multiple din Bascov: 5 oameni au murit măcelăriţi sub ploaia de lovituri a unui bărbat bolnav psihic. Nici nepoata de 5 ani nu a scăpat de atacul fatal
Horoscop 10 august 2022. Vărsătorii nu trebuie să se lase duși de valul de asprime care îi poate cuprinde astăzi
HOROSCOP
Horoscop 10 august 2022. Vărsătorii nu trebuie să se lase duși de valul de asprime care îi poate cuprinde astăzi
Momentul în care un tânăr de 18 ani fost prins în flagrant vrând să obțină bani de la o fată pe care o șantaja, la Timișoara
Știrileprotv.ro
Momentul în care un tânăr de 18 ani fost prins în flagrant vrând să obțină bani de la o fată pe care o șantaja, la Timișoara
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
'Următoarele 365 de zile', mai multă dramă în povestea Laurei și a lui Massimo. Vezi un trailer sclipitor
PUBLICITATE
'Următoarele 365 de zile', mai multă dramă în povestea Laurei și a lui Massimo. Vezi un trailer sclipitor
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
PUBLICITATE
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.