Bilanțul furtunii Boris: cel puțin 15 morți, dintre care șapte în România, și mii de sinistrați în Europa Centrală și de Est. „Este un coșmar”

Comentează
Orașul polonez Czechowice Dziedzice, sub ape Foto: Hepta

Europa Centrală şi de Est deplânge luni 15 morţi după trecerea furtunii devastatoare Boris, care s-a soldat cu mii de sinistraţi şi a cauzat pagube uriaşe încă dificil de estimat, relatează AFP, potrivit news.ro.

Începând de vineri, ploi neîncetate se abat asupra acestei regiuni, umflând cursuri de apă şi râuri şi obligând mii de locuitori să-şi părăsească locuinţele, în unele cazuri cu elicopterul.

Şapte morţi au fost înregistrați în România. Austria a anunţat trei morţi: un pompier și doi bărbaţi în vârstă de 70 şi 80 de ani. În Cehia, poliţia a confirmat la postul public de radio moartea unei persoane care s-a înecat, precum şi dispariţia a şapte persoane.

În Polonia, poliţia a anunţat patru victime în regiunile sinistrate. Premierul Donald Tusk a anunţat un ajutor imediat în valoare de un miliarde de zloţi (235 milioane de euro).

Zone desemnate în stare de catastrofă naturală

Peste tot au fost declarate zone de catastrofă naturală, în contextul în care sute de mii de gospodării nu au electricitate sau apă curentă, numeroase drumuri sunt închise, iar transportul feroviat întrerupt.

Starea vremii părea să se îmbunătăţească în mai multe locuri, însă solul rămâne saturat, iar râurile din zonele afectate se revarsă.

În unele localităţi, de exemplu în comuna poloneză Klodzko, nivelul apei începea să coboare, dând la iveală distrugerea şi dezolarea: străzi pline de resturi, geamuri şi lampadare sparte.

La două ore cu maşina de această comună, oraşul ceh Krnov descoperă un „dezastru” la o zi după inundaţii fără precedent.

„Toate trotuarele sunt distruse, totul este răstunat aici, este un coşmar”, a declarat AFP Eliska Cokreska, o pensionară care se deplasează cu ajutorul unui baston. „Va dura o veşnicie să se refacă totul”.

O situație „critică”

Mai la sud, în Austria, situaţia „rămâne dramatică”, a avertizat, într-o conferinţă de presă, guvernatoarea landului Austria Inferioară, Johanna Mikl-Leitner.

În total 12 diguri s-au rupt, 13 comune sunt în continuare izolate de lume, iar aproximativ 2.000 de persoane s-au mobilizat să-i salveze pe cei ameninţaţi.

„Sunt uşurată că suntem toţi în siguranţă, caii şi animalele”, a spus Jaroslawa Kauffman, o locuitoare vizibil şocată, citată de postul de televiziune ORF.

La Viena, unde continua să plouă, patru linii de metrou erau în continuare parţial închise, iar reţeaua este aminţată de râul Wien şi de canalul Dunării care traversează capitala.

Mulţi elevi nu s-au putut duce la şcoală, ca Lea, în vârstă de 18 ani, care nu vrea să-şi spună numele de familie. Este o zi liberă pe care o apreciază „chiar dacă situaţia este bineînţeles gravă”.

La fel ca alte ambarcaţiuni, un vapor de croazieră fluvială care urma să ajungă la Budapesta a fost blocat la chei cu 102 pasageri la bord, în principal elvețieni, potrivit companiei Thurgau Travel, care organizează o tombolă pentru ca să treacă timpul.

Încălzirea globală

Inundaţiile cauzate de ploi puternice urmează să crească în Europa Centrală şi de Vest, într-o lume care s-a încălzit în medie cu 1,5°C, estimează unii experţi.

În România, judeţul Galaţi (sud-est) a fost cel mai grav afectat.

La Slobozia Conachi este imposibil să se evalueze, în acest stadiu, amploarea dezastrului, potrivit primarului Emil Dragomir, intervievat de AFP.

El a lansat un apel la donaţii către zeci de copii sinistraţi.

În satul vecin, Pechea, peste o treime din comună a fost devastată, spune primarul Mihai Mancila, „inclusiv terenurile agricole”. „Acum, că apa s-a retras, nu este decât noroi”.

„Să curăţăm şi să vedem ce poate fi salvat”, a declarat, la Bucureşti, premierul Marcel Ciolacu. „Este dur să gestionezi o asemenea furie. Nu glumim cu natura”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!