Autoritățile au decis să demoleze controlat restul blocului de 12 etaje, prăbuşit în Surfside, Florida, în data de 24 iunie, mai devreme decât era prevăzut, de teamă că porţiunea din clădire care a rămas în picioare se va prăbuşi peste salvatorii care caută supraviețuitori la 10 zile de la tragedia în care au murit 24 de oameni și alți 121 sunt dați dispăruți, potrivit BBC.
Operaţiunile de căutare a victimelor au fost întrerupte sâmbătă după-amiază, cât timp au fost făcute „pregătiri de demolare”, a declarat presei primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine Cava.
Mare parte din edificiul de 12 etaje, numit Champlain Towers South, s-a prăbuşit în plină noapte, pe 24 iunie, una dintre cele mai grave catastrofe urbane din istoria Statelor Unite.
Sâmbătă, două noi victime au fost găsite în molozul imobilului prăbuşit, bilanțul morților ajungând la 24 în timp ce 121 de persoane sunt încă date dispărute.
Până acum, autorităţile au explicat că distrugerea ar putea fi făcută în săptămâni. Decizia de a demola porțiunea rămasă în picioare a clădirii a fost luată după ce s-au ridicat îngrijorări cu privire la furtuna tropicală Elsa, care va lovi marți coasta de vest a Floridei.
Primarul din Surfside, Charles Burkett, a declarat că vânturile puternice din zilele următoare ar putea da jos resturi suplimentare din structura instabilă, lucru care poate pune în pericol viața echipelor de căutare.
„E evident că clădirea era o problemă. Am fost de acord că singura soluție este eliminarea acesteia”, a spus Burkett, care a adăugat că demolarea controlată ar putea avea loc „încă de duminică” și ar trebui finalizată în câteva zile.