Bogdan Cozma, coordonator de programe Black Sea Trust: „România nu poate produce eficient tancuri sau avioane de luptă. D-asta e important să intrăm în programe europene”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Prin împrumuturile SAFE, care se ridică la o valoare de 16,68 miliarde de euro, România dorește să redreseze urgent cele mai pregnante carențe ale securității naționale. Între aceste carențe se află și industria de armament românesc, un domeniu închis, nereformat, pentru care nu avem suficiente informații.
Cuprins:
Piedici legislative în relansarea industriei de apărare
Industria militară românească nu e un monolit, avem fabrici și companii aflate în stadii diferite. Unele sunt complet depășite, altele au potențial real de dezvoltare. În plus, legislația care reglementează această industrie este excesiv de greoaie.
Libertatea a realizat un interviu cu Bogdan Cozma, coordonator de programe la Black Sea Trust, pentru a înțelege de ce este importantă maparea acestei industrii și care ar trebui să fie prioritățile în acest proces.
„În România e o situație și mai dificilă, pentru că există cazuri în care plăți perfect legale au fost blocate doar fiindcă sunt legate de armament sau muniții. O modificare legislativă pe care eu personal aș prioritiza-o este un cadru standardizat pentru tranzacții, ca băncile să nu mai blocheze plăți din prudență”, explică Bogdan Cozma.
România nu poate produce eficient, singură, produse foarte complexe și scumpe (tancuri moderne, avioane de luptă), în schimb poate să dezvolte fabricile de pulberi și explozivi, muniție și armament ușor sau blindate și autovehicule.
Ce presupune procesul de mapare a industriei de apărare
Libertatea: În această perioadă, documentezi un studiu privind maparea industriei de apărare românești. Poți explica, te rog, ce presupune acest demers și de ce este el unul util?
Bogdan Cozma: Maparea industriei de apărare e, practic, un inventar. Vrem să vedem care sunt companiile active din România, atât de stat cât și private, ce pot produce, ce trebuie modernizat și unde sunt lipsurile. Ca să fac o analogie, când vrei să te duci la supermarket să-ți faci cumpărăturile e bine întâi să verifici frigiderul ca să știi ce ai nevoie să iei și ce ai deja.
Motivul pentru care cred că această mapare e utilă e că, de când a început războiul din Ucraina, toată lumea vorbește despre industria de apărare și despre cât de important e s-o întărim. Problema e că de multe ori discuția rămâne la nivel foarte general. Am auzit peste tot că „trebuie susținută industria de apărare", dar fără să se intre în detalii despre ce presupune asta și cum e cel mai bine să se realizeze acest lucru. Trebuie să ținem cont că industria militară nu e un monolit, avem fabrici și companii diferite, în stadii diferite. Unele sunt complet depășite, altele au potențial real de dezvoltare.
Ce încercăm noi la GMF e să intrăm în aceste detalii. Pentru a oferi cititorului o imagine mai clară despre cine produce ce, ce companii ar putea fi ușor modernizate și ce parteneriate cu companii occidentale există deja și pot fi extinse. Scopul e să mutăm conversația de la discursuri generale cu care toți sunt de acord spre lucruri mai aplicabile.
Cele trei mari probleme ale industriei de apărare
- Care sunt principalele probleme ale industriei de apărare românești?
- În primul rând e vorba de lipsa personalului calificat. După zeci de ani de declin al industriei de apărare, majoritatea fabricilor au avut reduceri de personal, și-au ținut angajații în șomaj tehnic sau s-au închis cu totul. Așa că cei cu experiență în domeniu fie s-au reprofilat, fie au plecat să lucreze la companii de apărare din străinătate. Pe lângă asta, desființarea școlilor profesionale a fost o altă lovitură.
Acum se încearcă parteneriate pentru învățământ dual între companii și licee tehnice, prin care elevii să capete experiență și să aibă un loc de muncă asigurat după studii. Doar că acest proces trebuie extins pe o scară mai largă, nu doar în cadrul câtorva licee din țară, dacă vrem să recuperăm deficitul de resursă umană specializată.
A doua mare problemă e lipsa de echipamente moderne și de know-how. Multe fabrici nu au fost modernizate suficient, unele funcționează încă pe tehnologii foarte învechite, iar asta înseamnă costuri mai mari de producție și o dificultate mai mare de a produce constant la același standard de calitate. Faptul că nu avem expertiză înseamnă că nu putem integra sisteme moderne, nu putem face upgrade-uri și nu putem menține operațională tehnica militară (avioane, tancuri, elicoptere, etc.) pe care o avem pe termen lung fără sprijin din afară. Lipsa de know-how ne pune probleme și când negociem localizarea producției în România în contractele de achiziții.
Adică România poate să ceară într-un contract de achiziție de tancuri, spre exemplu, ca întreaga producție să aibă loc în România. Chiar dacă producătorul străin e dispus să accepte această cerință, el ne va spune, pe bună dreptate, că nu are unde să producă în România. Iar de cele mai multe ori rezultatul e o localizare parțială, unde componentele high-tech sunt produse în alte țări și doar partea de low-tech e produsă în România.
A treia problemă e lipsa de clienți. Asta a fost o problemă constantă în trecut. Acum, în contextul războiului și al cererii uriașe de reînarmare, nu mai e neapărat cazul. Dar în viitor va fi din nou o provocare cu care ne vom confrunta dacă nu ne planificăm de pe acum o industrie de apărare care să fie sustenabilă financiar și pe timp de pace.
- Cum evaluezi relația dintre industria de armament de stat și cea privată? Este nevoie de o strategie distinctă pentru dezvoltarea fiecărei industrii în parte?
- Eu aș descrie relația ca fiind una simbiotică, benefică pentru ambele părți. În general, industria de stat obține contractele mari, fiind mai mare și având capacități pe care firmele private nu le au. Dar în execuție, companiile de stat subcontractează industria privată, care se ocupă de anumite părți din procesul de fabricație.
Ca să dau un exemplu concret, uitați-vă la cum sunt asamblate blindatele Piranha V cumpărate de România. Pe lângă Uzina Mecanică București în procesul de asamblare sunt implicate și patru companii private: Pro Optica, Interactiv, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații și Elmet (filiala românească a companiei Elbit). Ce ne trebuie sunt cât mai multe proiecte de acest tip, care să permită industriei private să se dezvolte și să contribuie la un standard din ce în ce mai înalt de calitate. Cât despre o strategie distinctă pentru fiecare sector, eu nu cred că e neapărat necesară, tocmai pentru că cele două sunt interconectate.
Modificarea legislației, o necesitate
- Care ar fi principalele priorități în privința modificărilor legislative astfel încât deciziile privind consolidarea industriei de apărare să fie luate mai rapid?
- În general, în Europa, companiile din industria de apărare au probleme cu sistemul bancar, pentru că sectorul e tratat drept „sensibil”. Iar în România e o situație și mai dificilă, pentru că există cazuri în care plăți perfect legale au fost blocate doar fiindcă sunt legate de armament sau muniții. Așa că o modificare legislativă pe care eu personal aș prioritiza-o este un cadru standardizat pentru astfel de tranzacții, ca băncile să nu blocheze plăți din prudență.
O altă modificare legislativă pe care aș vedea-o ca prioritate, dar care e mai complexă, este să facem posibilă atragerea de investiții în companiile mari din industria de apărare prin listare lor la bursă, dar cu un set de prevederi clare prin care statul își păstrează controlul asupra deciziilor care pot afecta securitatea națională. Iar aici mă uit la modelul german, în care companii private, precum Rheinmetall, atrag capital privat, în timp ce statul păstrează controlul prin reguli și verificări stricte. Pentru România, un astfel de model ar accelera consolidarea industriei și ar contribui la sustenabilitatea financiară pe termen lung despre care vorbeam anterior.
- Ce înseamnă bune practici în privința transparenței achizițiilor de armament?
- O mai bună comunicare a statului, prin care să transmită motivele pentru care a luat decizia de a achiziționa un anumit produs de la o companie și nu de la alta. Spre exemplu, în programul corvetelor multifuncționale, între 2016 și 2023, au existat acuzații publice de lipsă de transparență în procesul de selecție. Nu contest că statul poate avea motive legitime pentru alegerea unui model de corvetă sau a unui furnizor, mai ales într-un domeniu sensibil.
Dar nu a existat o comunicare clară despre criteriile după care s-a făcut alegerea și de ce o ofertă a fost preferată în fața alteia. Ideal ar fi ca aceste criteriile de selectare a unui producător sau furnizor într-un contract de achiziții să fie făcute publice, măcar sub forma unui rezumat neclasificat.
- Cum plănuiește România să folosească fondurile SAFE?
- Prin împrumuturile SAFE, România vrea să redreseze urgent cele mai pregnante carențe ale securității naționale. Din fericire, cele 34 de proiecte (din care 21 dedicate exclusiv înzestrării armatei) incluse în planul SAFE au fost publicate, ceea ce este, în sine, un exemplu de bună practică în materie de transparență, mai ales în condițiile în care alte statele vecine au ales sa nu publice listele detaliate cu proiecte.
Din informațiile publicate reiese următoarea alocare:
- 4,2 miliarde de euro vor fi alocate către autostrăzile A7 și A8,
- 2,8 miliarde de euro pentru MAI și alte structuri din zona de securitate națională
- 9,5 miliarde de euro pentru cele 21 de proiecte de achiziții militare prin MApN.
Aceste fonduri alocate MApN vor merge în contracte de achiziții pentru mașini de luptă pentru infanterie, puști de asalt și muniție, rachete sol-aer, nave pentru marină, elicoptere, sisteme antiaeriene și radare. Unele contracte vor aduce beneficii pentru industria română de apărare, precum cele pentru mașinile de luptă pentru infanterie, elicopterele care probabil vor avea o componentă de localizare la Brașov și puștile de asalt și muniția care probabil vor fi produse la Cugir. Alte proiecte, precum navele pentru marină sau radarele, vor fi probabil achiziții “off the shelf”, adică direct din import, fără beneficii pentru industria locală, dar care sunt necesare pentru apărarea noastră.
Ce tip de armament ar trebui să producă România
- Care sunt capabilitățile militare pentru care România are capacitate să le producă într-un mod eficient și ce nu poate produce România în materie de armament? Cum vezi o industrie de armament performantă pentru România?
- Eu cred că România, ca o țară de mărime medie, nu poate și nici nu trebuie să încerce să producă din toate. Dacă încerci să faci „tot”, ajungi să livrezi la o calitate mai slabă, greu și fără șanse reale la export. Trebuie să ne specializăm pe niște nișe unde suntem competitivi. Știu că mereu vor exista voci care vor spune că „pe vremea lui Ceaușescu produceam tancuri, avioane, nave”.
Da, produceam, dar problema era ca ce producem noi în anii ‘80 erau produse bazate pe tehnologie din anii ‘50-60 și erau deja depășite când ieșeau din fabrică, comparativ cu ce produceau țările NATO sau chiar Uniunea Sovietică în aceeași perioadă. De exemplu, TR-580 era bazat pe platforma T-55, iar avioanele IAR foloseau motoare Rolls-Royce Viper, proiectate în anii ‘50. Cred ca este util să ne uităm la Cehia care are câteva domenii unde excelează și pe acelea se concentrează, și tocmai de asta are o industrie de apărare foarte dezvoltată raportat la mărimea țării.
Dacă ne uităm la Strategia națională pentru industria de apărare 2024-2030, România deja și-a pus niște priorități care mie mi se par foarte corect selectate:
- pulberi și explozivi,
- muniție și armament ușor + optică,
- blindate și autovehicule,
- subansamble și lucrări aeronautice aeronautic,
- producție de nave,
- lucrări de mentenanță/modernizări pentru ce avem deja,
- telecomunicații/cyber și drone.
Părerea mea e că strategia națională a identificat foarte bine domeniile în care suntem competitivi. România poate produce piese pentru elicoptere la Brașov, poate produce nave la Constanța și Galați. Avem companii cu experiență în mentenanță și modernizări, precum Aerostar Bacău și Romaero. Lista de priorități e exact cât trebuie de lungă, nici prea scurtă, ca să ratăm domenii unde suntem competitivi, dar nici prea lungă, ca să fie nerealistă și doar un alt document care nu se traduce în realitate.
Și, ca să răspund direct și la partea ce nu putem: România nu poate produce eficient, singură, produse foarte complexe și scumpe (tancuri moderne, avioane de luptă și alte sisteme majore) și de asta e important să intrăm în programe europene. Următorul pas după consolidarea industriei de apărare ar fi implicarea în cât mai multe proiecte europene comune de producție militară, de tipul Eurofighter, în care România ar putea inițial contribui cu subcomponente mai ușor de produs, iar în timp să obținem know-how-ul necesar pentru un rol mai important. România participă deja în proiectul European Patrol Corvette (EPC), ceea ce e un mare pas înainte.
Toni2 03.02.2026, 11:35
Noi nu mai suntem în stare să producem nimic, ci să cumpărăm doar totul dea gata la prețuri uriașe, nou și pe armament cheltuim miliarde de dolari în loc să ne fi asociat cu ucrainenii la producerea de drone performante poate cele mai bune, cum produc ucrainenii, pe care o puteam obține de exemplu condiționând predarea scutului patriot sau alte livrări, ori mai bunevle cumpărăm de la americani pe miliarde de eurom
MEGU 03.02.2026, 18:09
Exista fabrici care ar putea produce tancuri. Cum ar fi FORTUS Iasi care dispune de echipamentele necesare. Dar fabrica este oprita de mult timp. Sau METROM Brasov care ar putea produce tuburi pentru cartuse, inclusiv tuburi de Dn150 pentru proiectile de tun.
ucnai 05.02.2026, 10:06
Armata atunci turnați asfalt că de generali,veterani fara război și pensionari plus birouri pline ochi cu tesa.