Acţiunea primarului din Sfântu Gheorghe este foarte gravă şi reprezintă o încercare de epurare etnică. Faptul că acesta îşi permite să intimideze părinţii unui cetăţean român care s-a remarcat prin apărarea drepturilor românilor din Harghita şi Covasna ne arată tocmai că lupta lui Dan Tănasă este corectă şi că într-adevăr românii sunt supuşi tracasărilor şi ameninţărilor de către extremiştii maghiari.
Antal Arpad a recunoscut de altfel că i-a vizitat seara pe părinţii lui Dan Tănasă şi că a dorit să vadă cine este cel care îi contestă activitatea, menţionând că trebuie să ştie tot oraşul că respectiva familie a venit din Iaşi „să ne înveţe pe noi cum să trăim”.
Solicit autorităţilor publice să se autosesizeze şi să ia măsuri legale de sancţionare a acestui caz de intimidare etnică, punând stavilă intenţiilor extremiste ale primarului din Sfântu Gheorghe. Altfel, acest precedent va fi continuat şi vom asista în continuare la acţiuni de intimidare şi de epurare etnică din partea extremiştilor maghiari în zonă.