O bombă de aruncător, având calibrul de 120 de milimetri, neexplodată, a fost descoperită într-o gospodărie din satul Vlădeni Deal – comuna Frumuşica, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, bomba, care datează, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, era în perfectă stare de funcţionare.

Elementul de muniţie a fost găsit de un localnic din Vlădeni Deal, care efectua lucrări de arat în grădină.

„Muniţia a fost ridicată şi transportată în poligonul de la Copălău în vederea distrugerii la o dată ulterioară”, a afirmat, conform Agerpres, Lupu.

Pirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Totodată, oamenii trebuie să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

În luna martie, o altă bombă din Al Doilea Război Mondial a fost găsită într-un sat din judeţul Braşov.


Citește și: VIDEO REPORTAJ/ Ioan Ilieș, ceterașul care „a furat” meserie de la frații Petreuș. Scoate sunete care nu pot fi reproduse de nimeni!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.