Finalul săptămânii trecute a marcat, pe Aeroportul Internaţional „Ștefan cel Mare” din Suceaca aterizarea unei aeronave Boeing 757 folosită de o cunoscută agenție de turism care oferă clienţilor un circuit care cuprinde vizite în mai multe state ale lumii.

Compania, liderul mondial în circuite turistice cu avioane private, a inclus pentur un grup de aproximativ 50 de turiști o vizită pentru o zi în Bucovina printre alte opriri precum Portugalia, Lituania, Kyrgyzstan, Turkmenistan, Iran, Oman, Albania, sau Spania.

Preţul plătit de un turist pentru un astfel de circuit este de peste 80.000 de dolari, notează monitorulsv.ro, excursia în cele zece state intitulându-se „Regatele şi culturile din Euro-Asia”.

Turiştii străini au vizitat Mănăstirea Voroneţ, inclusă în patrimoniul internaţional UNESCO, după care au luat masa la una dintre cele mai cunoscute pensiuni din zona Gura Humorului, fiind „cuceriţi” de sarmalele din Bucovina, dar şi de afinata tradiţională din această zonă, mulţi dintre ei ţinând neapărat să ia şi „la pachet” câţiva litri din această băutură.

Cei ce sunt pasionați de astfel de locașuri, pot găsi informații utile despre mănăstirea Frăsinei, mănăstirea Radu Vodă sau mănăstirea Bârsana.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.