Bucureşteanul care a omorât un englez pentru un televizor a fost închis patru ani pentru trafic de droguri

Comentează

Silviu Florian Baboi (35 de ani), care este născut în Ciocăneşti- judeţul Călăraşi, a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Gherla-judeţul Cluj pe 30 septembrie 2010. El se afla în închisoare din februarie 2006 când a fost arestat pentru trafic de droguri, dosar în care, în luna octombrie a aceluiaşi an a fost condamnat la şase ani de închisoare. Surse judiciare susţin că Baboi "s-a şcolit" în închisoare, iar în octombrie anul trecut, după ce a fost eliberat, a plecat în Anglia să-şi pună în aplicare cele învăţate după gratii, unde, se pare, a devenit şi homosexual.
Acum, Baboi va fi extrădat în Anglia unde va fi judecat pentru omor, după ce, la finele lunii august, a ucis un homosexual de 64 de ani, bolnav de SIDA. Cei doi s-au cunoscut în cartierul homosexualilor din Birmingham-Marea Britanie. De aici, aceştia s-au dus acasă la englez, în oraşul Wolverhampton, unde au întreţinut relaţii sexuale. Baboi a început să fure din casa iubitului său, până când a fost surprins de acesta. În scandalul iscat, românul a început să-l lovească şi să-l calce în picioare pe englez.

Bolnav de SIDA, bărbatul a pierdut mult sânge şi a murit. Românul a fost descoperit de autorităţile engleze după amprentele pantofilor sport Nike Trainer pe care-i purta, urme care s-au găsit pe tot corpul englezului, dar şi pe baza înregistrărilr video de pe camerele publice de supraveghere. Mai mult chiar, în locuinţa românului au fost descoperite mai multe bunuri furate de la victima sa, printre care şi un televizor. Pe nume lui Baboi a fost emis un mandat european de arestare. Individul a fost descoperit de poliţiştii de la urmăririi luni noaptea într-un cazino din Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti l-au arestat pe Baboi de pe 13 septembrie până pe 11 octombrie, perioadă în care autorităţile din Anglia trebuie să vină şi să-l ia în Marea Britanie. Baboi a fost de acord să fie extrădat în Anglia. Instanţa din România a mai stabilit ca " în cazul în care se va pronunţa împotriva sa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei".
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
06:15
Cele mai ciudate aterizări de urgență din istorie: „Cod Pan-Pan pentru că s-au stricat 6 toalete din 8”, „Ursul a scăpat din cușcă!”, „Bondarul a intrat în motor”
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...