Bulgaria nu a înregistrat duminică decese provocate de coronavirus, o premieră începând cu 28 septembrie 2020. Între timp, numărul cazurilor noi de infectare a scăzut la 16, cel mai mic bilanţ pe o zi începând din 8 iunie anul trecut, transmit BTA şi Xinhua, citate de Agerpres.
Numărul total al infectărilor confirmate a ajuns la 421.531, din care 18.027 de decese.
La spital, mai sunt 1.560 de pacienţi cu COVID-19, de asemenea, cel mai mic bilanţ de după 19 octombrie. Alți 197 de pacienți sunt la terapie intensivă.
Până acum, în Bulgaria au fost administrate aproape 1,73 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, iar 786.336 de persoane au fost vaccinate cu schema completă.
Luni, Ucraina a raportat 9 morți în ultimele 24 de ore, cel mai mic număr începând din 19 iulie. În aceeași zi, au fost raportate 285 de cazuri noi de infectare, conform datelor comunicate de Ministerul Sănătăţii, preluate de Reuters.
Bilanţul total al infectărilor a ajuns astfel la 2,23 de milioane, iar cel al deceselor, la 52.295.