Indicele MOEX al bursei de valori de la Moscova scădea joi cu 44%, cele mai afectate fiind băncile de stat și companiile energetice controlate de Kremlin.

Crahul vine ca urmare a faptului că statele occidentale au promis sancțiuni fără precedent, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat că a declanșat o operațiune de „denazificare” a Ucrainei.

Banca centrală intervine

Startul tranzacțiilor a fost amânat pentru a permite Băncii Rusiei să anunțe un pachet de suport, intervenind în piața monetară pentru a sprijini rubla și crescând lichiditățile pentru bănci.

Banca centrală a anunțat că va folosi „toate uneltele necesare” pentru a contracara volatilitatea.

Suspendări ale tranzacțiilor

Într-un update ulterior, aceasta a anunțat că va bloca toate tranzacțiile de short-selling pentru a opri scăderea acțiunilor și pentru a „proteja interesul investitorilor”.

Tranzacțiile de short-selling se realizează în lipsă și reprezintă o metodă prin care unii investitori pot profita de scăderi pentru a face profit.

Aceste tranzacții presupun ca investitorii să împrumute acțiuni și să le vândă masiv, urmând a le răscumpăra la cotații mult mai mici pentru a le restitui.

Diferența între cele două prețuri, de la momentul împrumutului și de la vânzare, reprezintă profitul.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Tranzacțiile au fost ulterior suspendate din nou la ora 10:40, din cauza scăderilor masive ale acțiunilor.

Băncile de stat și grupurile energetice, în picaj

Cele mai afectate au fost acțiunile băncilor ruse, grupurilor energetice, ale companiilor exportatoare de metale și celor IT.

Acțiunile Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, controlată de stat, scădeau la ora scrierii acestui articol cu 57%, conform datelor prezentate de Yahoo Finance.

Acțiunile VTB Bank, o altă bancă de stat, scădeau cu 49,73%.

Titlurile Gazprom erau în scădere cu 33%, în vreme ce acțiunile Rosneft cu 43,19%.

Acțiunile Lukoil, cel mai mare producător privat de petrol din Rusia, scădeau cu 47,22%.

Acțiunile Surgutneftegaz, un producător opac de petrol din Rusia despre care presa a speculat anterior că ar fi controlat din umbră de către președintele Vladimir Putin, scădeau cu 27,1%.

Tatneft, un producător de petrol controlat de guvernul regional din Tatarstan, o republică din cadrul Federației Ruse, era la rândul său în scădere cu 25,3%.

Severstal, unul dintre cei mai mari producători de oțel din Rusia, scădea cu 31% pe bursă, iar Novolipetsk Steel cu 28%. Ambele sunt companii private.

Acțiunile producătorului rus de diamante Alrosa, unde statul rus este acționar principal, scădeau cu 27%.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Rubla, scădere de 10%

Rubla rusă a suferit la rândul său, scăzând cu peste 10% la un moment dat.

În acest moment, cursul este de aproximativ 100 de ruble pentru un euro și 90 de ruble pentru un dolar american, conform sursei citate.

Bursele europene scad și ele

Bursele europene și cele asiatice au deschis la rândul lor în scădere astăzi.

În Asia, indicele MSCI care urmărea acțiunile din regiunea Asia-Pacific, cu excepția Japoniei, a scăzut cu 3,2%, până la cel mai mic nivel din noiembrie 2020 încoace, conform Reuters.

Bursa de la Tokyo scădea la rândul ei cu 2,1%, în vreme ce bursa din Australia scădea cu 3%.

În Europa, bursele au deschis ședințele de tranzacționare în minus cu 2,5-4%. Indicele german DAX, al bursei de la Frankfurt scădea cu 3,7%, din cauza dependenței puternice de importurile energetice din Rusia, conform sursei citate.

Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra scădea cu 2,3%, datorită creșterii petrolului la peste 100 de dolari pe baril.

Indicele pan-european Stoxx 600 scădea la rândul său cu 2,7%, conform CNBC.

Și bursele din Statele Unite urmează să deschidă pe minus. Indicii futures arată un declin de 2% pentru S&P 500 și de 2,8% pentru Nasdaq.

Bitcoin cade, aurul crește masiv

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

În urma atacului rus, Bitcoin – cea mai cunoscută criptomonedă din lume, scădea cu 8,7% la momentul scrierii acestui articol, până la nivelul de 35.454 dolari, conform datelor CoinMarketCap.

Prețul aurului, văzut drept activ sigur în timp de criză, a urcat însă cu 1,7%, până la 1.939,97 pe uncie, atingând cel mai mare nivel din ianuarie 2021, conform NDTV.com.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI