Imediat după ce Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe tinerele Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, anchetatorii au pornit spre o groapă de gunoi din apropiere.
Deocamdată nu se știe dacă autorul a anunțat și unde sunt cadavrele, pentru că până acum anchetatorii nu au găsit vreun corp, ci doar urme umane, a notat Digi 24.
Însă, imediat după declarația avocatului, acesta a mers alături de anchetatori la o groapă de gunoi aflată la 300 de metri de casa suspectului principal.
De dimineață, legiștii au afirmat răspicat că oasele găsite în curtea lui sunt de om.
De asemenea, hainele, bijuteriile și firele de păr descoperite în mașina și casa suspectului sunt ale Alexandrei.
Acestea au fost poate motivele care l-au împins pe Dincă să-și recunoască fapta.
Între timp, duminică, la casa și curtea lui Gheorghe Dincă continuă perchezițiile pentru a se stabili cu exactitate cum s-au produs crimele.