Mergi direct la conținut »
Cadavrul unui bărbat a fost găsit plutind în apele râului Siret. N-a fost identificat, fiindcă nu avea acte asupra lui
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Cadavrul unui bărbat a fost găsit plutind în apele râului Siret. N-a fost identificat, fiindcă nu avea acte asupra lui

Cadavrul unui bărbat a fost găsit plutind în apele râului Siret. N-a fost identificat, fiindcă nu avea acte asupra lui

Un tânăr de 25 de ani, care mergea cu tatăl lui pe malul Siretului, în seara de 14 aprilie, a văzut cadavrul unui bărbat plutind pe apă, la 10 metri în aval de podul de la Gâdinți.

Pompierii militari au scos corpul la mal, iar polițiștii au început cercetările la fața locului, a anunțat zch.ro. Pe cadavru nu au fost găsite urme de violență, însă cauza morții va fi stabilită, cu exactitate, de medicul legist, care efectuează necropsia.

Bărbatul mort pare că avea vârsta între 50 și 60 de ani, însă până astăzi, 15 aprilie, nu a fost identificat. Asupra lui nu au fost găsite niciun fel de documente, dar nici bunuri personale.

Poliția nu are nicio reclamație de dispariție în ultima vreme din zona respectivă. Cercetările continuă, în vederea stabilirii identității bărbatului și a împrejurărilor în care și-a pierdut viața.


Cupa Satelor cu miros de vin. Copiii din Călinești au jucat în competiția FRF având ca sponsor pe tricouri un producător de băuturi alcoolice | VIDEO&FOTO

Close
Închide
  Close