Câinele Gipsy este spaima tâlharilor din Brăila

Gipsy a fost o adevărată vedetă la „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila. Câinele de urmă are la activ multe misiuni pe care le-a încheiat cu succes.

Copiii au putut vedea un exercițiu demonstrativ și au aflat cum procedează Gipsy atunci când trebuie să ia urma infractorilor și tâlharilor din oraș.

Polițiștii din Brăila, atât din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, ai Serviciului Rutier și Serviciului Criminalistic au făcut echipa la „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, eveniment ce a avut ca scop siguranța copiilor. Peste 200 de școlari și preșcolari au participat și au învățat de la oamenii legii regulile de circulație, dar și modul în care acționează celebrul patruped atunci când vrea să prindă hoții.

Gipsy i-a luat locul câinelui polițist Rex

Gipsy este cel care i-a luat locul câinelui polițist Rex, când acesta din urmă a fost nevoi să se pensioneze. Cariera lui Gispy a început în urmă cu câțiva ani, atunci când patrupedul s-a făcut remarcat încă din primele sale zile „la lucru”, după ce i-a luat imediat urma unui tâlhar din Făureni și a reușit să-l prindă.

Prima reacție a Iranului, după ce a fost atacat de Statele Unite
Recomandări
Prima reacție a Iranului, după ce a fost atacat de Statele Unite

Totul s-a petrecut după ce o bătrână a fost atacată de un tâlhar, chiar în locuința ei din Făureni. Bărbatul i-a sustras suma de 500 de lei. La locul faptei a fost dus și câinele polițist Gipsy care a luat urmele atacatorului și s-a dus imediat la locuința aflată pe o stradă învecinată, acolo unde l-a găsit pe făptași, scrie Obiectiv Vocea Brăilei.

„La data de 11 martie, poliţiştii brăileni, cu sprijinul colegului lor, Vog – câinele poliţist, au reuşit să-l depisteze pe un bărbat de 31 de ani, din Făurei, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. La data de 10 martie, ora 10.00, o femeie de 77 de ani, din oraşul Făurei, a sesizat faptul că, la ora 21.30, o persoană a pătruns în incinta locuinţei sale şi, prin folosirea unor acte de violenţă, i-a sustras suma de 500 de lei, telefonul mobil şi cartea de identitate”, spunea la acel moment purtătorul de cuvând al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Șuier, cel mai cunoscut câine polițist din România a ieșit la pensie în luna martie. În ultimii șapte ani, patrupedul a fost simbolul luptei antidrog în țara noastră. Șuier a devenit extrem de cunoscut în mediul online în 2018, atunci când pe pagina de Facebook a Poliției Române a apărut, din greșeală, o imagine cu un alt câine polițist retras din activitate.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.