Conducerea Camerei Deputaților a aprobat, săptămțna aceasta, contribuția României pentru Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (AIO) pentru anul 2017, care însumează 10.000 de euro și 200 de euro, comisioane bancare. În total, România plătește 46.000 de lei, contribuția la această Adunare.

Printre țările care contribuie la această organizație se află Albania, Belarus, Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Georgia, Grecia, Kahahstan, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, Serbia și Muntenegru, Slovacia și Ucraina.

Țările care au cea mai mare contribuție la această organizație a ortodoxiei sunt Grecia și Federația Rusă, care plătesc, anual, 200.000 de euro, urmate de Cipru, cu 50.000 de euro.

Potrivit Memorandumului adoptat de conducerea Camerei Deputaților, Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei este un organism care își propune creșterea rolului ortodoxiei ca entitate spirituală, culturală și politică, importantă și necesară în crearea noii realități europene, și sprijinirea drepturilor omului și a libertăților religioase pentru creștini, dar și pentru adepții altor religii, în colaborare cu ale organizații internaționale și autorități naționale.

Adunarea a fost înfiinţată la iniţiativa Parlamentului elen, cu ocazia Adunării Generale Fondatoare din noiembrie 1994, de la Atena (iniţial, sub numele de Adunare Interparlamentară Europeană a Ortodoxiei, modificat în 1998).
În Adunare sunt reprezentate, cu statut de membru, parlamentele din ţări precum: Albania, Armenia, Belarus, Bulgaria, Republica Ceh
ă, Cipru, Estonia, Finlanda, Georgia, Grecia,Kazahstan, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Polonia, România, Federaţia Rusă, Serbia, Muntenegru, Slovacia și Ucraina. Pot participa, cu statut de observator, delegaţii parlamentare din Australia, Asia, Africa şi Statele Unite ale Americii.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.