Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, joi, 23 iunie să trimită cererea DNA de ridicare a imunităţii deputatului Adrian Chesnoiu, 40 de ani, la Comisia juridică pentru întocmirea raportului pentru luni, iar votul va fi dat în şedinţa de plen de marţi, 28 iunie, informează Agerpres..
Procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu.
„Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,(...) şi de abuz în serviciu (...) dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (...)", se precizează în referat.
Ministrul Agriculturii din 25 noiembrie 2021, Adrian Chesnoiu, a anunţat că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.
Procurorii DNA îl acuză pe ministru de 5 infracțiuni de abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității. Chesnoiu a negat acuzațiile.
Foto: Facebook Adrian Ionuț Chesnoiu