Camionul de o tonă care transporta îngrășământ a intrat, miercuri, în mulțimea de oameni aflată în parcarea unei clădiri a cooperativei agricole din Sunchang, localitate aflată la 244 de kilometri sud de Seul, în momentul în care se desfășurau alegerile pentru noul șef de cooperativă, informează agenția de presă Yonhap.
În urma accidentului, trei persoane au murit, iar alte 17 au fost rănite, dintre care cinci sunt în stare gravă, au anunțat autoritățile sud-coreene.
Toate persoanele rănite au fost transportate la spital. Potrivit echipelor de urgență care au acționat la fața locului, este posibil ca numărul victimelor să crească, din cauza că persoanele rănite grav sunt în mare parte în vârstă.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei accidentului. Concluzia provizorie a oameilor legii este că incidentul a fost cauzat de șofer, care ar fi pierdut controlul volanului.
FOTO: EPA