Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În noaptea de 1 spre 2 octombrie 2026, o tânără de 28 de ani, Daria Șipilova, tehniciană de laborator la Institutul de Cercetare Anti-Ciumă din Irkutsk, a murit pe un pat de spital din orașul Șelehov, aflat în regiunea rusă Siberia, unde a ajuns cu simptome de pneumonie severă.
Cuprins:
- Cine a dat informația despre incidentul din laboratorul „morții negre”
- Marco Rubio a solicitat Moscovei clarificări
- Presa internațională vorbește despre un al doilea deces
- A oprit Rusia programele secrete pentru dezvoltarea armelor biologice?
- „Acest institut a fost folosit pentru ingineria armelor biologice”
- Laboratoarele sovietice care dezvoltau arme biologice monitorizate de CIA
- Program amplu de război biologic
- Scenariu: gaze neurotoxice introduse clandestin în sticle de șampanie
- Operațiunea clandestină de răspândire a bolii imită perfect apariția naturală
- CIA estima o mortalitate cuprinsă între 25% și 75% a cazurilor de ciumă
- Agenți biologici pentru distrugerea culturilor de cereale
- Infrastructura sovietică a stațiilor de cercetare BW și CW, identificată încă din anii ‘60
- Insula Renașterii
- Orașul-fantomă Kantubek
- Accidentul cu antrax
- Laborator de arme biologice mascat de un institut de igienă
- Ce știa CIA despre institutul unde lucra Daria Șipilova
Cauza oficială a decesului comunicată de agenția de stat TASS este o „afecțiune pulmonară cu etiologie necunoscută”. Informarea nu a avut mai mult de trei rânduri și a fost publicată la secțiunea „societate și cultură” în data de 4 octombrie 2026, la trei zile de la decesul tinerei.
Cine a dat informația despre incidentul din laboratorul „morții negre”
Evenimentul ar fi rămas ascuns, dacă jurnaliști independenți din zonă și Aleksei Țidenov, liderul republicii învecinate Buriatia - republică componentă a Federației Ruse situată în sudul Siberiei, în imediata vecinătate a regiunii Irkutsk - n-ar fi afirmat deschis că Daria Șipilova a murit de ciumă.
Cel mai probabil, susțin cei care au mediatizat informația, tânăra s-a infectat în urma unui accident de laborator în timpul căruia ar fi spart o eprubetă cu Yersinia pestis, agentul infecțios responsabil pentru ciuma bubonică, dar și pentru formele septicemică și pneumonică ale bolii.
La scurt timp după informarea inițială, Țidenov și-a nuanțat declarațiile, precizând că femeia a murit „probabil” din această cauză, iar alertele care vorbeau despre carantină și avertismente locale au fost ulterior șterse de pe canalele oficiale, alimentând și mai mult speculațiile și, normal, temerile.
Marco Rubio a solicitat Moscovei clarificări
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a abordat subiectul în cadrul unor declarații de presă acordate imediat după ce vestea legată de tragedia din Siberia a devenit publică la nivel internațional. Acesta a afirmat că Washingtonul urmărește situația îndeaproape și a subliniat că este de datoria autorităților ruse să ofere claritate.
„Cred că îi revine Rusiei, în mod evident, responsabilitatea de a împărtăși mai multe informații cu lumea”, a declarat marți Rubio, după sosirea sa în Reykjavik, capitala Islandei, pentru o vizită oficială, potrivit cbsnews.com. El a îndemnat Moscova să dea dovadă de „transparență”, la o zi după ce principala agenție de sănătate publică a Rusiei a infirmat relatările oficialilor locali, potrivit cărora angajata laboratorului din Siberia ar fi murit de ciumă și ar fi fost impuse măsuri de combatere a ciumei în mai multe unități sanitare.
Presa internațională vorbește despre un al doilea deces
Reuters relatează, miercuri 7 octombrie, că au circulat informații despre un al doilea lucrător de laborator cu pneumonie, însă autoritățile ruse neagă existența unui al doilea deces. Rospotrebnadzor, Serviciul Federal pentru Supravegherea Protecției Drepturilor Consumatorilor și Bunăstării Umane din Rusia, spune că nu au fost identificate cazuri de ciumă în rândul persoanelor care au intrat în contact cu Daria Shipilova, iar aproximativ 90% dintre persoanele aflate sub monitorizare au fost deja externate din izolare.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a îndemnat la prudență în ceea ce privește utilizarea informațiilor din presă ca sursă de referință pentru situația actuală.
„Există o amplă mediatizare a subiectului, iar marea majoritate a informațiilor relatate de presă despre această situație sunt false”, a declarat Peskov, potrivit Reuters.
El a sfătuit mass-media și celelalte părți interesate să se bazeze pe informațiile furnizate de autoritatea de reglementare în domeniul sănătății.
Afirmația vine în contextul în care unele instituții de presă occidentale au relatat – citând surse anonime din „presa rusă” – că o a doua persoană din Siberia a decedat, susținând că decesul a fost cauzat de ciumă.
Agenția Reuters a precizat că nu a găsit astfel de știri în presa rusă și nici dovezi care să ateste decesul unei a doua persoane în Siberia, deși unii bloggeri de pe rețelele de socializare făceau astfel de afirmații, fără a prezenta dovezi.
A oprit Rusia programele secrete pentru dezvoltarea armelor biologice?
Acest incident readuce în atenție cea mai mare temere a experților în securitate internațională: faptul că Rusia nu a oprit cu adevărat dezvoltarea și stocarea armelor biologice și chimice, și continuă moștenirea periculoasă a programelor secrete din perioada Războiului Rece, la adăpostul unor regiuni izolate din îndepărta Siberie.
Într-un context geopolitic extrem de tensionat, opacitatea din jurul unui institut de cercetare a ciumei din Siberia nu face decât să amplifice suspiciunile că laboratoarele rusești ascund pericole letale capabile să depășească granițele naționale.
„Acest institut a fost folosit pentru ingineria armelor biologice”
Subiectul extrem de delicat al armelor biologice și al programelor secrete dezvoltate în timpul Războiului Rece a fost abordat recent și de jurnalista americană Annie Jacobsen, finalistă la Premiul Pulitzer și autoare a mai multor cărți de investigație despre programele militare și de securitate ale SUA.
Printre cele mai recente volume ale sale se numără „Biological War: A Scenario”, o carte despre posibilitatea unui război biologic și consecințele unui atac cu un agent patogen.
Jacobsen a discutat despre aceste riscuri într-un interviu acordat lui Geoff Bennett, jurnalist și prezentator al PBS NewsHour, principala emisiune de știri a PBS, rețeaua publică de televiziune necomercială din Statele Unite.
Întrebată ce ar putea explica reacția autorităților ruse și măsurile de carantină instituite după moartea laborantei, Jacobsen a făcut o distincție importantă între rolul oficial al institutului și informațiile provenite din perioada sovietică.
„Acesta este un institut anti-ciumă, așa că, oficial, ar trebui să studieze măsuri medicale împotriva ciumei, precum vaccinuri și antibiotice”, a explicat jurnalista. Aceasta a adăugat că „acest institut, știm de la oameni de știință sovietici care au dezertat, a fost folosit pentru ingineria armelor biologice în timpul programului lor ilegal”.
Afirmația nu reprezintă o dovadă clară că institutul din Irkutsk, în laboratorul căruia Daria Șipilova „probabil” s-ar fi contaminat cu ciumă, desfășoară în prezent activități din sfera armelor biologice. Jurnalista readuce în discuție însă istoria unei infrastructuri științifice sovietice care a lucrat cu unii dintre cei mai periculoși agenți patogeni. În fața speculațiilor provocate de declarațiile evazive ale Moscovei, rămâne fără răspuns întrebarea pertinentă: cât din vechiul program biologic al URSS a supraviețuit după prăbușirea Uniunii Sovietice.
Laboratoarele sovietice care dezvoltau arme biologice monitorizate de CIA
Pentru serviciile de informații americane, institutele și instalațiile sovietice implicate în dezvoltarea armelor biologice și chimice reprezentau încă din anii ‘50 o problemă prioritară. Documentele CIA desecretizate ulterior și studiate de Libertatea arată cât de intens era urmărită activitatea sovietică și cât de serioase erau, încă din perioada Războiului Rece, evaluările privind capacitatea Moscovei de a produce și utiliza astfel de arme.
Unul dintre documentele cele mai vechi pe această temă, datat 10 ianuarie 1951 și intitulat „The Probability of Soviet Employment of BW and CW in the Event of Attacks Upon the US” (n.r. - Probabilitatea utilizării de către sovietici a armelor biologice și chimice în eventualitatea unor atacuri asupra SUA) a fost desecretizat încă din anul 1991. Raportul, elaborat împreună cu structurile de informații ale Departamentului de Stat, Armatei, Marinei și Forțelor Aeriene americane, analiza în detaliu posibilitatea ca Uniunea Sovietică să folosească arme biologice și chimice împotriva Statelor Unite.
Program amplu de război biologic
Documentul vorbește despre un „extensive program to develop BW agents and equipment” (n.r. - program amplu de dezvoltare a agenților și echipamentelor de război biologic) și estima că sovieticii puteau deja produce agenți biologici în cantități suficiente pentru sabotaj sau operațiuni de mici dimensiuni, urmând ca cel târziu în 1952 să fie capabili de producție în masă.
CIA analiza inclusiv modalitățile prin care asemenea agenți puteau fi introduși clandestin pe teritoriul american. În cazul armelor biologice, raportul consemna că agenții care nu puteau rezista în anumite condiții puteau fi păstrați în tuburi suficient de mici pentru a fi ascunse în haine, scrisori sau chiar într-o țigară.
Scenariu: gaze neurotoxice introduse clandestin în sticle de șampanie
În același raport, serviciile americane analizau și posibilitatea introducerii clandestine a agenților chimici. În cazul gazelor nervoase (agenți neurotoxici), documentul arată că acestea puteau fi transportate în recipiente de sticlă și mascate drept lichide aparent inofensive.
„Deoarece aceste substanțe sunt lichide inodore și incolore, ele pot fi transportate în recipiente din sticlă sau în recipiente cu o căptușeală adecvată. Prin urmare, substanța ar putea fi expediată în orice cantitate dorită, deghizată în lichide inofensive, precum șampania sau parfumul. Gazul neurotoxic devine o armă personală eficientă atunci când este dispersat sub formă de ceață sau vapori invizibili.
Pentru atacurile de sabotaj, acest lucru se realizează cel mai bine cu o bombă cu aerosoli, cum ar fi cele folosite pentru insecticide”, se arată în documentul citat.
Operațiunea clandestină de răspândire a bolii imită perfect apariția naturală
Documentul nu se limita însă la scenarii teoretice. CIA estima încă din anul 1951 că Uniunea Sovietică avea deja, la acel moment, un program extins de dezvoltare a armelor biologice și considera că Moscova dispunea de capacitatea tehnică pentru producerea unei game de agenți.
Printre agenții enumerați în document se afla și „Pasteurella pestis”, denumirea folosită atunci pentru bacteria care astăzi este cunoscută drept Yersinia pestis, agentul care provoacă ciuma.
Mai mult, raportul preciza că, dacă un agent biologic și metoda de răspândire erau alese cu atenție, o operațiune clandestină putea semăna atât de mult cu apariția naturală a unei boli încât folosirea deliberată a armei biologice n-ar putea fi demonstrată.
CIA estima că sovieticii „would most likely develop and produce for employment against the US” – ( n.r. - ar urma cel mai probabil să dezvolte și să producă pentru utilizare împotriva SUA) unul sau mai mulți dintre agenții biologici enumerați în raport: Bacillus anthracis – antrax, Pasteurella pestis – ciumă, Brucella suis – bruceloză, Francisella tularensis – tularemie, Coxiella burnetii – febră Q și Vibrio cholerae – holeră.
CIA estima o mortalitate cuprinsă între 25% și 75% a cazurilor de ciumă
În dreptul fiecărui agent, serviciile americane trecuseră perioada de incubație, rata estimată a mortalității, durata până la deces în cazurile fatale și caracteristicile de persistență sau contagiozitate. În cazul „Pasteurella pestis”, denumirea folosită atunci pentru bacteria cunoscută astăzi drept Yersinia pestis, CIA estima o perioadă de incubație de 2 până la 10 zile și o mortalitate cuprinsă între 25% și 75%.
În cazurile fatale, decesul putea surveni în 3 până la 7 zile, potrivit tabelului. La rubrica privind caracteristicile agentului, raportul notează: „Moderately persistent; pneumonic type highly contagious”, adică „moderat persistentă; tipul pneumonic este extrem de contagios”.
Mențiunea este cu atât mai relevantă cu cât documentul CIA din 1951 nu vorbește doar despre existența bacteriei, ci o include explicit între agenții biologici pe care serviciile americane considerau că Uniunea Sovietică ar putea să îi dezvolte și să îi producă pentru utilizare împotriva Statelor Unite.
Agenți biologici pentru distrugerea culturilor de cereale
Îngrijorările serviciilor americane nu se limitau însă la agenții biologici capabili să îmbolnăvească oamenii. Încă din anii ’50, CIA analiza și posibilitatea dezvoltării unor „anti-crop agents”, agenți biologici destinați distrugerii culturilor agricole și afectării producției de hrană.
Printre scenariile urmărite se număra folosirea unor astfel de agenți împotriva unor culturi esențiale, inclusiv cerealele, cu potențialul de a provoca pierderi agricole pe scară largă. Printre agenții enumerați apare Puccinia graminis și alte specii care provoacă rugina cerealelor, o categorie de agenți capabili să afecteze culturile agricole.
În aceeași listă apar și „chemical growth regulators” (n.r. - reglatori chimici de creștere), substanțe chimice care puteau fi utilizate pentru a perturba creșterea plantelor.
„Puccinia graminis este o boală fungică care atacă toate cerealele cu bob mic (grâu, secară, orz, ovăz). O epidemie severă poate reduce producția de grâu (atât de toamnă, cât și de primăvară) cu cel puțin 50%.
Distrugerea totală sau parțială a culturii depinde de cantitatea de agent utilizată și de gradul de acoperire. Reacția plantei la agent este, de obicei, lentă, fiind necesare zile sau săptămâni pentru distrugerea completă”, se menționeză în raportul citat.
Infrastructura sovietică a stațiilor de cercetare BW și CW, identificată încă din anii ‘60
Dacă în primele rapoarte americane desecretizate informațiile despre programul biologic sovietic erau încă superficiale, iar CIA vorbea mai degrabă despre posibile stații de cercetare și zone de testare decât despre o infrastructură clar identificată, în anii ’60 imaginea începea să se contureze.
În documentele de intelligence apar tot mai multe informații despre locuri precise, institute, instalații și centre în care sovieticii ar fi desfășurat activități relevante pentru războiul biologic.
Primele indicii sunt însă mult mai vechi. Într-un raport CIA din 1948, americanii spuneau că aveau informații neverificate despre existența unei stații sovietice de cercetare pe o insulă din Marea Aral. Același document menționa, tot ca informații neconfirmate, o posibilă zonă de testare în Peninsula Kanin și o alta pe insula Kolguev, unde s-ar fi putut testa focoase cu agenți biologici.
Insula Renașterii
Cea mai spectaculoasă locație din aceste rapoarte era însă insula Vozrozhdeniya (n.r. Insula Renașterii), izolată în Marea Aral. Într-o analiză geografică întocmită de CIA, insula este descrisă ca fiind la peste 30 de mile de cel mai apropiat punct al uscatului.
Tocmai această izolare era considerată un avantaj pentru desfășurarea unor experimente biologice: efectele unor agenți periculoși puteau fi mai ușor controlate, iar accesul restricționat putea contribui la păstrarea secretului.
CIA aprecia că această insulă era mai mult decât adecvată pentru o zonă destinată testelor de război biologic. Știm astăzi că aceasta a adăpostit cel mai mare poligon de testare a armelor biologice din fosta Uniune Sovietică (cunoscut sub numele de cod Aralsk-7 și orașul secret Kantubek).
În perioada Războiului Rece, baza a adăpostit laboratoare uriașe unde sovieticii au testat agenți patogeni extrem de periculoși (antrax, ciumă bubonică, tularemie, febră Q, variolă) pe animale și în aer liber. Orașul nu figura pe nicio hartă oficială, iar muncitorii și cercetătorii de acolo beneficiază de un statut militar strict.
Orașul-fantomă Kantubek
Orașul-fantomă Kantubek și facilitățile militare sunt în ruină totală astăzi, autoritățile uzbece demolând mare parte din structurile părăginite. Rămân însă îngrijorări istorice legate de securitatea ecologică a zonei, deși riscurile biologice majore au fost tratate prin programe internaționale de ecologizare.
Revenind la rapoartele CIA legate de armele biologice dezvoltate de sovietici, rapoartele americane din anii ‘60, ‘70 nu mai vorbesc doar despre zone izolate și informații neverificate. Încep să apară orașe și centre industriale concrete. Kirov, Sverdlovsk și Zagorsk ajung să apară în evaluările americane în legătură cu infrastructura sovietică de război biologic, iar ulterior sunt identificate și alte locații.
În anii ’70, informațiile strânse de serviciile americane indicau, de exemplu, extinderea unor capacități de producție la Sverdlovsk, Zagorsk și Omutninsk. CIA preciza însă că, în cazul Omutninsk, dovezile nu erau suficient de concludente, iar ulterior a exclus acest oraș din evaluarea privind programul ofensiv. În schimb, concluzia americană a fost că la Sverdlovsk și Zagorsk existau indicii serioase privind producerea unor agenți interziși.
Accidentul cu antrax
Pentru Sverdlovsk, informațiile au devenit în timp deosebit de precise. Documentele americane aveau să lege orașul de o instalație militară de război biologic, iar accidentul cu antrax din 1979 a oferit, în evaluarea americană, una dintre cele mai puternice confirmări ale existenței acestei infrastructuri. Un raport publicat în 1980 descria epidemia de la Sverdlovsk drept rezultatul unei explozii la un laborator de război biologic.
Accidente, precum cel reclamat în toamna anului 2026 în laboratorul din Siberia, au fost raportate în istoria relativ recentă a programului biologic sovietic. În aprilie 1979, un focar masiv de antrax a lovit orașul Sverdlovsk, iar serviciile americane au ajuns la concluzia că epidemia nu putea fi explicată prin versiunea oficială sovietică, potrivit căreia oamenii s-ar fi îmbolnăvit după consumul de carne contaminată cumpărată pe piața neagră.
Într-un document CIA dedicat incidentului, americanii descriu explicit locul drept „Biological Warfare Facility at Sverdlovsk”. Potrivit evaluării americane, printre indiciile care indicau o eliberare accidentală de spori de antrax se numărau primele victime din zona militară, implicarea rapidă și masivă a armatei, precum și operațiunile de decontaminare din jurul instalației.
Au fost raportate pulverizări aeriene și dezinfectarea cu abur și soluții pe bază de hipoclorit în zona afectată, măsuri pe care CIA le considera incompatibile cu un simplu focar de antrax provocat de consumul de carne contaminată.
Evaluarea CIA concluziona că decesele fuseseră provocate de antrax pulmonar, nu de formele cutanată sau gastrointestinală care ar fi fost mai compatibile cu teoria cărnii contaminate.
Numărul exact al victimelor nu a fost stabilit public la acel moment. Documentele americane vorbeau despre sute de morți.
Laborator de arme biologice mascat de un institut de igienă
La Zagorsk, imaginea era diferită, dar tocmai de aceea relevantă. CIA identifica acolo o instalație care se prezenta oficial drept institut de cercetare pentru igienă. În evaluarea americană ulterioară, însă, aceasta era una dintre principalele locații sovietice asociate programului de arme biologice. Documentele descriu atât controlul militar al instalației, cât și existența unor zone speciale, securizate, destinate depozitării și asamblării armelor biologice.
Într-o evaluare făcută publică în 1985, CIA afirma că identificase nouă locații în care sovieticii își desfășurau programul biologic. Dintre acestea, Sverdlovsk și Zagorsk erau considerate cele două principale, confirmate „beyond question” drept instalații pentru arme biologice.
„Cele două locații principale – confirmate fără nicio urmă de îndoială ca fiind instalații de arme biologice – se află la Sverdlovsk și Zagorsk. Sverdlovsk a fost locul unui accident la o uzină de arme biologice care a ucis între 200 și 1.000 de oameni în aprilie 1979”, se arată în documentul citat.
Ce știa CIA despre institutul unde lucra Daria Șipilova
În 1985, CIA identificase 9 locații în care sovieticii își desfășurau programul de război biologic, se arată într-un articol publicat de Washington Post în ediția din 1 martie 1985. Pe listă erau orașele Sverdlovsk și Zagorsk Berdsk, Koltsovo și Kirov, alături de alte locații din teritoriul sovietic.
Irkutsk, regiunea în care se afla laboratorul Dariei Șipilova, cercetătoarea care a murit „probabil” infectată cu Yersinia pestis, apare în rapoartele de intelligence declasificate, dar nu pe lista orașelor unde se suspecta că se produc arme biologice.
„Se raportează existența unei fabrici de medicamente în acest loc. (Este posibil să fie vorba despre Institutul Anti-Ciumă din Irkutsk, pentru Siberia și Orientul Îndepărtat, care produce vaccinuri)”, se arată într-unul dintre rapoartele CIA din anul 1958. Asta arată că institutul anti-ciumă din Irkutsk este o instituție pe care serviciile americane o identificau și o urmăreau cu multe decenii înainte de incidentul de acum.
