Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, prognoza pentru perioada 12 octombri-8 noiembrie 2026. Conform estimărilor, vremea va fi normală din punct de vedere termic în toate regiunile. În prima săptămână se vor înregistra precipitații excedentare în sud și în zona din afara Carpaților, iar în vest și nord-vest cantitățile de apă vor fi deficitare.
Cuprins:
Potrivit specialiștilor, vremea se schimbă în România începând de luni.
Prognoza meteo ANM anunță ploi în centrul, sudul și estul țării, iar la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, sunt posibile lapovița și ninsoarea. Din 13 octombrie, temperaturile scad sub valorile normale pentru această perioadă, urmând ca din 15 octombrie să se încălzească treptat în mai multe zone.
În săptămâna 12 - 18 octombrie, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice şi local în cele centrale, dar mai ales în cele sudice, în timp ce în vestul şi nord-vestul ţării va fi deficitar.
În săptămâna 19 - 25 octombrie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii vor fi, de asemenea, apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, potrivit ANM.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.
În săptămâna 2 - 8 noiembrie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în cea mai mare parte a ţării.