Deși sindicatele au fost anunțate inițial despre posibil accident de muncă, reconstituirea evenimentelor a deschis posibilitatea altor ipoteze, printre care și cea a unui deces voluntar.

Șoferul de camion, de naționalitate română, lucra la o firmă din Navarra și transporta fier vechi în Comunitatea Forală din Huesca. Cunoscuții săi au anunțat dispariția luni, neavând vreo veste despre locul în care se găsește și după ce românul nu a răspuns la apelurile telefonice.

La ora 13.30, marți, cadavrul a fost găsit sub autobasculantă, într-o margine a șoselei A-132, la kilometrul 59. Inițial totul a indicat un accident de muncă. Acest lucru a fost comunicat de la Inspecția Muncii sindicatelor, iar acolo s-au deplasat specialiști de sănătate a muncii.

Împreună cu Garda Civilă a fost efectuată o reconstituire a ceea ce s-a crezut că e un accident. A fost exclusă posibilitatea unui eveniment violent la care ar fi putut lua parte alte persoane, iar acum decesul este cercetat ca accident sau moarte voluntară.

Camionagiul ar fi murit când a fost strivit între șasiu și bena basculantei. Camionul părăsise carosabilul și se afla oprit într-o margine a drumului, într-o zonă fără acoperire a telefoniei mobile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Marica13 14.03.2024, 15:26

Saracu om....oribila moarte.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.