Nasul și urechile continuă să crească pe tot parcursul vieții, în timp ce restul corpului își încetează creșterea în jurul vârstei de 20 de ani. Acest fenomen este cauzat de modificări ale cartilajului și pielii, care se degradează în timp și își pierd elasticitatea, scrie portalul InfoBae, care citează studii ale medicilor italieni și britanici.
Corpul uman trece prin diverse modificări pe parcursul vieții, majoritatea organelor atingându-și dimensiunea finală în tinerețe.
Totuși, anumite părți ale corpului par să continue să crească în același timp cu înaintarea în vârstă, Fenomen care a stârnit interesul cercetătorilor în domeniul medical.
Aparenta creștere a nasului și urechilor este cauzată de modificări ale cartilajului și pielii. Cartilajul, un țesut prezent în articulații și alte părți ale corpului, are rolul de a reduce uzura și de a menține structura anumitor părți ale corpului, precum nasul și urechile.
În timp, colagenul și fibrele din cartilaj se degradează, ceea ce, combinat cu efectul gravitației, face ca vârful nasului și lobii urechilor să pară mai mari.
În plus, pielea își pierde elasticitatea și se întinde, accentuând această percepție.
Specialiștii de la Face Clinic explică: „Când pielea și țesutul subcutanat își pierd elasticitatea, se produce alungirea și subțierea lobilor”.
Conform experților, dimensiunea urechilor și a nasului este definită în jurul vârstei de 10 ani. Totuși, modificările încep să apară între 30 și 40 de ani, devenind mai evidente după 60 de ani.
Un studiu realizat de cecetătorit italieni în 1999 a confirmat că fenomenul de creștere a urechilor apare atât la bărbați, cât și la femei. Cu toate acestea, cercetarea a indicat că acest fenomen este mai pronunțat la bărbați.
În 1993, o echipă de medici britanici condusă de dr. James Heathcote a analizat 206 pacienți cu vârsta peste 30 de ani și a observat că „urechile cresc, în medie, cu 0,22 milimetri pe an”.
Demradulescu 19.03.2025, 18:02
Studiul nu amintește nimic despre creșterea urechilor și nasului în funcție de profesia,ocupația fiecăruia;cred că parlamentarii,oamenii din politică sunt de departe pe primul loc la creșterea dimensiunii nasului.