Sub titlul „Yoga «tantric»: guru care a violat pentru a ajunge la nirvana”, Lorraine Redaud scrie că Gregorian Bivolaru, un adevărat guru yoga, a fost arestat săptămâna trecută în Val-de-Marne: „Acuzat, printre altele, de viol și trafic de ființe umane, s-a ascuns în regiunea Parisului, unde a adus femei din toată lumea pentru a-și satisface dorințele sexuale”.
Articolul face o trecere în revistă a biografiei lui Bivolaru, pe care adepții lui îl numesc Grig, și arată că românul în vârstă de 71 de ani a fost condamnat la un an de închisoare pentru distribuire de imagini pornografice, la vârsta de 24 de ani. Iertat, el a fost prins în mijlocul meditației, câțiva ani mai târziu, deși această practică a fost interzisă de regimul Ceaușescu.
„Abia în anii ’90, yoga a fost din nou autorizată în România. O mană cerească pentru Grig, care a fondat imediat MISA, o organizație care promite să predea evoluția spirituală prin yoga tantrică, prin tehnici de meditație, exerciții de respirație și alte bla-bla-uri oculte. Ideea a prins repede și a fost imediat exportată la nivel internațional: în câțiva ani, MISA s-a dezvoltat în aproximativ treizeci de țări”.
Portretul fondatorului MISA e redat pe larg: „Grig, cu aura sa mistică, începe să-și izoleze adepții, sau mai bine zis victimele. Se pune în practică tiparul clasic al unei organizații sectare: recrutare, izolare, pedepse. Pentru femei, este și mai rău. Exploatate, filmate, violate, ajung în videoclipuri pornografice vândute în străinătate pentru a finanța ashram-uri, locuri în care se practică yoga. Justiția are suspiciuni asupra activităților sale, dar Bivolaru reușește mereu să se sustragă, ajungând chiar până la a cere azil politic în Suedia, susținând că e persecutat în România. Împingând viciul mai departe, el cere despăgubiri din țara natală, pentru că a fost oprimat sub regimul comunist. Vizat de un mandat de arestare Interpol, Grig își va găsi în cele din urmă refugiu în Franța”.
Reportera Charlie Hebdo a stat de vorbă cu una dintre victimele lui Bivolaru, prezentată sub numele fictiv Deborah, o tânără care a fost invitată mai întâi la o mare întâlnire la Costinești, apoi la Paris, pentru a se întâlni cu Grig.
„Când am coborât din avion, am fost întâmpinați de un șofer român, care ne-a pus ochelari colorați pe ochi și ni s-a interzis să-i scoatem. Am ajuns într-o casă mare cu trei etaje, în suburbiile Parisului”, povestește tânăra, care spune că a descoperit yoga în 2011.
Ea explică apoi că în jur de zece zile, ea și alte fete au fost condiționate, înainte de întâlnirea cu „stăpânul”: obligația de a viziona filme pornografice, regim alimentar pe bază de produse expirate, practica forțată a lesbianismului, interdicția de a ieși în oraș, confiscarea actelor de identitate. Apoi, fetele merg în arondismentul 13 din Paris, pentru „ritualul de inițiere”.
„Pentru mine, a fost o onoare să fiu acolo. Am făcut dragoste peste paisprezece ore. La sfârșit m-a rugat să stau pe fața lui pentru un alt ritual cu urină. Nu am putut, așa că m-a lovit atât de tare încât am sângerat”. Deborah își va încheia șederea la Paris într-un alt apartament, nu departe de locul unde l-a întâlnit pe Grig, înainte de a se întoarce în țara ei.
Articolul din Charlie Hebdo e însoțit de o caricatură interzisă minorilor, care-l reprezintă pe Gregorian Bivolarul înconjurat de adepte și e însoțită de textul: „Guru yoghini cunosc toate trucurile”. Una dintre adepte exclamă: „Și, în plus, face și cadranul solar”.
Caricatura poate fi văzută AICI.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0582b69c8af21bf6b4ce5b146b808c26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_45f16f549b4c094236359e99146c6551.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4ab1733312655e5ea67a8a6b63bc404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b1dd64436e0e2c28f8b4ea3d9f1ab8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_257d589aaba1440e05eb9bf4698563c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0732a64306e29d6772b2162ccd98bd8f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7b29326db42122561fdc498fc950ae08.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5f1faa357dd67a830b677f5fe0c1c06f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_80cb8d2772989652de1e390fa8cb0bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_50a86260cc3cff2cca5d1abc94b4801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9cd5bef3c1750837ed72112e5d79dc8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9deb77b21a3bba8d2edab420db9ad273.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cd2ec7b882be0d297522a53377bb165b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8489f1a706c1363914e67ef8af7230b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_c7d0a6aa0baa0fa8c50eddf1eb4304c8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e5bcd6b13028a09eeb020a739a9c1230.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_89d350f0751aaab97e3d20c1f50d58fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bde76b6e4440844dddb43c8c91ad7900.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c1b44d08747482ea831a0115d4b8e7ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a3e0c771db381159d137c71c4d94e308.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sorin-grindeanu-liderul-psd-sustine-o-declaratie-de-presa--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1782504056292.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/patricia-vizitiu-survivor-romania-2026-antena-1-faimosi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cabiria-morgenstern-maia-morgenstern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9c7367a4f3884bce7de4274432f338ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6a9e75f041cab2c89597a3e8a667770b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_156419d89353699f81b3313db166aeab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/un-avion-cat-o-masina-s-a-izbit-de-cel-mai-inalt-zgarie-nori-din-beijing--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-27-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/luna-capsuna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ardei-umpluti-reteta-traditionala-cu-care-o-bunica-romanca-de-94-de-ani-si-a-cucerit-nepotul-un-vlogger-canadia--foto-colaj-foto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/canicula-examene-greseli-copii-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lagocephalus-sceleratus-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/portofel-european-digital-de-identitate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-jaf-magazin-bijuterii-finlanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/camioane-autostrada-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dorin-chiotea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sorin-grindeanu-nicusor-dan-donald-trump--fotografii-paginile-personale-defacebook-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fjord-filmul-profimedia-1106281255.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/chisinau-moldova-shutterstock2337574431-copy.jpg)
sorinzainescu68 09.12.2023, 15:17
O caricatură nostimă......
Lecoqsportif 09.12.2023, 17:30
Hahaha, amuzant. Inseamna ca a ajuns un subiect important.
Alex.59 09.12.2023, 18:49
Hai că e bine acum și pentru el că se va "integra în absolut" pentru niște ani..! ?
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.