Un restaurant din Singapore a servit, sâmbătă, pentru prima dată în istorie, carne de pui crescută în laborator. Este o etapă istorică pentru producătorii săi, start-up-ul american Eat Just, care speră să reducă amprenta de carbon lăsată de consumul de carne pe planetă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Restaurantul a servit sâmbătă seara această carne produsă în laborator unor tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, invitaţi la această lansare datorită „angajamentului lor de a construi o planetă mai bună”.
La această cină „istorică”, jurnaliştii nu au avut acces din cauza pandemiei de COVID-19.
Servirea acestei cărni artificiale este „o etapă revoluţionară în lupta împotriva schimbărilor climatice şi a aprovizionării populaţiei mondiale fără a afecta planeta”, a declarat fondatorul restaurantului 1880, Marc Nicholson.
Pentru fondatorul Eat Just, Josh Tetrick, această premieră „ne aduce mai aproape de o lume în care majoritatea cărnii pe care o consumăm nu va necesita distrugerea unei singure păduri, mutarea unui singur habitat animal sau utilizarea unei singure picături de antibiotic”.
Potrivit Eat Just, până în 2050, consumul de carne la nivel mondial este aşteptat să crească cu 70%, iar carnea artificială ar putea satisface în curând o parte din această cerere.
La începutul lunii decembrie, Singapore şi-a dat acordul pentru comercializarea cărnii de pui crescută în laborator, firma producătoare, Eat Just, susţinând că este prima aprobare a unui organism de reglementare pentru aşa-numita „carne curată" care nu provine de la animale sacrificate.
FOTO: EPA