Carrefour analizează vânzarea magazinelor din România, după ce anterior doar studiase o eventuală retragere de pe piața locală.

Carrefour „a decis să-și vândă magazinele din România. Banca de investiții a BNP Paribas a fost angajată drept consultant pentru acest proiect așteptat cu nerăbdare de piață de câteva luni”, anunță presa franceză.

Retailerul francez a angajat banca de investiții BNP Paribas pentru a evalua apetitul potențialilor cumpărători și pentru a consilia procesul de vânzare.

Aceasta face parte dintr-o serie de proiecte de dezinvestire derulate de grupul condus de Alexandre Bompard, care include și exit-ul din Argentina și Polonia.

În Italia, Carrefour și-a vândut recent rețeaua de 1.200 de magazine către New-Princes Group.

În Polonia, grupul a mandatat JP Morgan să gestioneze vânzarea a aproape 760 de magazine, iar Deutsche Bank sprijină procesul similar din Argentina.

Pe piața românească, Carrefour a raportat vânzări de aproximativ 2,3 miliarde de euro după primele nouă luni, în creștere cu 1,9% față de aceeași perioadă din 2024.

Totuși, avansul s-a încetinit în trimestrul al treilea, pe fondul măsurilor de austeritate care au afectat încrederea consumatorilor.

La finele lunii septembrie, rețeaua Carrefour în România includea 458 de magazine: 55 hipermarketuri, 188 supermarketuri, 187 magazine de proximitate și 28 de magazine de tip soft discount.

România este a patra mare piață europeană pentru Carrefour, după Franța, Spania și Belgia, ca urmare a vânzării operațiunilor din Italia.

La nivel de grup, Carrefour a raportat vânzări consolidate de 22,6 miliarde de euro în al treilea trimestru, în creștere cu 2,1% comparativ cu aceeași perioadă din 2024, iar după primele nouă luni, vânzările au urcat cu 3,3%, la 67,2 miliarde de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.