Administrația condusă de Donald Trump analizează trimiterea unor membri ai grupării Stat Islamic (ISIS), inclusiv doi jihadiști britanici, în centrul militar de detenție Guantanamo.
Respectivul centru ar putea fi utilizat pentru a închide, pe termen nedefinit, unii combatanți străini ”de mare valoare” capturați în Irak și Siria, în timp ce deținuți de o anvergură mai mică, refuzați de țările de origine, ar urma să fie trimiși într-o închisoare gestionată de irakieni, a relevat canalul american, citând oficiali americani și diplomați străini neidentificați.
Conform televiziunii americane NBC, Alexandra Amon Kotey și El Shafee el-Sheikh – doi supraviețuitori ai unei unități de patru oameni care a răpit jurnaliști străini și a torturat și decapitat prizonieri – ar putea figura printre jihadiștii transferați la Guantanamo. Ei au fost porecliți "The Beatles" de către victimele lor, din cauza accentului britanic, scrie Agerpres.
Transferurile către Guantanamo ar consemna o schimbare în politica americană: centrul de detenție, care a numărat aproximativ 780 de deținuți, nu a avut nici un nou sosit din 2008.
Acolo se mai află acum doar 40 de prizonieri. Printre aceștia se numără mai multe nume importante din Al-Qaida, acuzate de implicare în atentatele din 11 septembrie 2001 în SUA.
Sarah Higgins, purtătoare de cuvânt la Pentagon, susține că ”nimeni nu a fost identificat la acest moment pentru transferul la Guantanamo”.
"Centrul de detenţie Guantanamo Bay este o opţiune la dispoziţie pentru încarcerarea pe termen lung a combatanţilor inamici. Alte variante includ transferul către alţi parteneri străini sau urmărirea penală în Statele Unite", a adăugat Higgins.
FOTO: EPA