Dacă plănuiești o escapadă romantică în Ischia pentru anul viitor, îți poți rezerva încă de pe acum un sejur în Ischia de la AeroVacanțe! Turoperatorul a pregătit Ofertele Early Booking 2020 la pachetele complete ce beneficiază de tarife accesibile de la 219 euro/persoană ce includ: 7 nopți de cazare cu mese conform programului ales, transport avion București-Napoli-București, transfer aeroport-hotel-aeroport, inclusiv feribot din portul Napoli, taxe aeroport și asistență turistică.

Tratamente wellness, peisaje idilice și atmosferă cosmopolită

În partea de nord a insulei se află Casamicciola, unul dintre cele mai mici orășele din Ischia preferat îndeosebi de către turiștii nemți și italieni, datorită farmecului său aparte și a numeroaselor izvoare termale pe care le găzduiește. Împărțit între portul pitoresc și orașul modern construit pe o colină luxuriantă, Casamicciola îți oferă cele mai bune priveliști spre craterul vulcanului Rotaro, fiind totodată și un excelent punct de pornire în drumeții pe Muntele Epomeo.

Orașul a fost distrus aproape în totalitate în urma cutremurului din 1883. După reconstrucție Casamicciola s-a transformat în una dintre cele mai luxoase localități din Ischia, atrăgând un număr mare de vizitatori inclusiv celebrități de renume mondial care își acostează iahturile de lux în eleganta marină a urbei.

Centrul orașului mai găzduiește o parte dintre ruinele rămase mărturie vremurilor când grecii poposeau pe aceste meleaguri, cea mai însemnată construcție fiind Castiglione, o veche fortăreață elenă, în care funcționează astăzi un important centru termal.

În plus, ultimele săpături arheologice efectuate în zona Casamicciola au scos la iveală rămășițele unor vechi construcții ce ar data din Epoca Fierului, acesta fiind locul preferat al turiștilor pasionați de cultură care îți petrec vacanța în Ischia.

La mică distanță de Castiglione, în scobitura munților, dincolo de partea de sus a orașului (cunoscută sub numele de Upper Casamicciola) vei găsi Grotto of Sibilla – celebra peșteră unde s-au ascuns localnicii în timpul atacurilor piraților. Legenda spune că Sibilla Cumana a fost o profetă ce prevestea viitorul, și care s-a retras în această grotă pentru a-i demonstra Regelui Cumei, Aristodemo că puterile sale erau reale.

Drumeții în natură

Dacă îți plac drumețiile poți urca pe Dealul Cretaio, cunoscut pentru luxurianta pădure de pini numită Bosco della Maddalena,  ce ascunde cratere vulcanice încă fumegânde, izvoare termale și nămoluri benefice trupului. Drumul printre pini te conduce spre cel mai mare dintre cratere – Fondo dOglio aflat la o altitudine de circa 300 metri deasupra nivelului mării, dar și spre punctul de belvedere de unde insulele Procida și Vivara se văd în toată splendoarea lor.

Pentru relaxare, nu rata Parcul Termal Oasi, cel mai mare centru SPA din Castiglione și unul dintre cele mai încântătoare din Ischia, ce dispune de 10 piscine de diverse mărimi, cu o termperatură a apei ce variază între 20-40 grade Celsius. În capătul parcului găsești spectaculoasa plajă stâncoasă Bagnitiello, iar imediat lângă portul orașului se arcuiește pitoreasca plajă Spiaggia della Marina, cu nisipul său fin, auriu și apele azurii de mici adâncimi.

de Mădălina Isar

Sursa foto: flickr.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.