Erdogan l-a bătut şi strâns pe Trump de braţe, după care cei doi lideri de stat au pornit pe covor împreună, trecând în revistă garda. Liderul turc l-a ghidat uneori, blând, pe Trump, ţinându-l de braţe.

După întâlnirea cu Trump, Erdogan și-a exprimat speranța într-un răspuns pozitiv la cererea țării sale de a cumpăra avioane militare americane F-35.

Turcia a fost cumpărător și producător de avioane F-35 înainte de a fi scoasă din acest program în 2019 din cauza achiziționării unor sisteme rusești de apărare S-400. Ankara a considerat măsura incorectă și a solicitat fie avioanele pentru care plătise, fie rambursarea banilor. De la revenirea lui Trump la Casa Albă, cele două părți au declarat public că vor să soluționeze această problemă.

Recep Tayyip Erdogan (dreapta) l-a primit pe Donald Trumo (stânga) înainte de summitul NATO Foto: Profimedia
Recep Tayyip Erdogan (dreapta) l-a primit pe Donald Trump (stânga) înainte de summitul NATO Foto: Profimedia

La rândul lui, Donald Trump a afirmat că va ridica sancțiunile impuse Turciei și va „examina” posibilitatea de a vinde avioane F-35 către Ankara.

„Vom ridica sancțiunile. Este un avion excelent, de departe cel mai bun, și cu siguranță este ceva ce vom examina”, a declarat președintele american.

 

O decizie în acest sens va nemulțumi Israelul, mai ales că premierul israelian Benjamin Netanyahu a îndemnat luni Statele Unite să nu vândă Turciei avioane de luptă F-35.

Şeful statului american a sosit marți la Ankara după ce NATO a anunţat acorduri de achiziții de arme în valoare de miliarde de euro. Acest anunţ răspunde astfel cererii lui Trump ca Europa să cheltuiască mai mult pentru apărare.

Summitul NATO de la Ankara se axează pe războiul ruso-ucrainean şi cheltuielile militare ale membrilor europeni ai alianţei defensive occidentale.

Cele 32 de state membre urmează să îşi reitereze angajamentul de neclintit faţă de securitatea lor reciprocă, după ce relaţiile transatlantice au părut uneori să se clatine sub președinția lui Trump. Tema centrală a acestui summit este o Europă mai puternică într-o NATO mai puternică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.