Fiica cea mare a lui Joaquin "El Chapo" Guzman, cel mai cunoscut baron al drogurilor din acest moment, a mărturisit, în cadrul unui interviu, că tatăl ei a intrat de două ori pe teritoriul SUA, după ce a evadat din închisoarea de maximă siguranţă în care fusese încarcerat.
Cu alte cuvinte, El Chapo a reuşit nu o dată, ci de două ori să păcălească autorităţile şi, în timp ce sute de poliţişti îl căutau, el îşi vizita soţia de 26 de ani, în California. Cei doi au împreună doi copii, născuţi în 2011, iar "lordul drogurilor" şi-a riscat libertatea pentru a petrece câteva zile cu ei.
Rosa Isela Guzmán Ortiz i-a luat apărarea tatălui ei, precizând că acesta nu este un criminal. Mai mult, tânăra a precizat că El Chapo a oferit donaţii consistente unor oameni politici importanţi, pentru ca aceştia să îi faciliteze evadarea.
Vezi AICI cum arată fiica lui El Chapo