Un casier câștigă lunar în medie 2.500 de lei net, un croitor încasează 2.800 de lei, în vreme ce un operator de call-center primește în același interval 2.900 de lei, iar un operator care introduce date pleacă lunar cu 3.000 de lei, arată datele Salario, comparatorul de salarii dezvoltat de eJobs.
Fluctuația de personal apare după ce oamenii pleacă în străinătate sau la salarii mai mari, explică Raluca Dumitra, șefa de marketing a eJobs, cea mai mare platformă de recrutare de forță de muncă din România.
„Acestea sunt doar câteva dintre joburile pentru care există o cerere mare de candidați. Pe de o parte, acest deficit apare deoarece mulți specialiști aleg să plece în străinătate pentru salarii mai mari”, arată Dumitra.
„Pe de altă parte, acestea sunt domenii unde fluctuația de personal este ridicată. De exemplu, în retail, salariile nu sunt foarte atractive, ceea ce contribuie la această fluctuație. În același timp, există alte domenii, în special cele care implică muncă de birou sau un program fix, fără ture, care sunt mult mai atractive și mai accesibile, chiar și pentru candidații fără experiență”, mai spune aceasta.
În prezent, pe eJobs.ro sunt disponibile aproape 22.500 de locuri de muncă în România.
Comparatorul de salarii funcționează pe baza datelor introduse de utilizatorii săi.
Până în prezent, peste 750.000 de specialiști și-au introdus veniturile.
Trustul de presă Ringier, care publică ziarul Libertatea, deține și platforma eJobs.
K476 28.10.2024, 23:15
Rata la masina costa 1500 lei, iar benzina inca 1500. Daca mai pun reparații, asigurari, service, spalatorie, ma duce la 3500 pe luna. Cel care imi ofera 3000 se asteapta sa vin calare pe magar?
1Gin 29.10.2024, 00:11
Dacă rămâi în satul natal, da. La oraș mai sunt autobuze.