Metroul din Cluj pierde finanțarea din PNRR, anunță presa locală. Cătălin Drulă: „Am tot avertizat"

 7 comentarii
Arhiva foto

Cătălin Drulă, fostul preşedinte al USR, a reacţionat, într-o postare pe Facebook, după ce presa locală clujeană a anunțat joi, 29 august, că metroul din Cluj a pierdut finanţarea prin PNRR.

„M-a întristat ieri știrea despre pierderea finanțării din PNRR pentru metroul din Cluj", a scris Drulă, pe Facebook.

Reacţia fostului lider USR vine după ce presa locală a scris despre pierderea finanțării europene pentru proiectul metroului de la Cluj. Potrivit Economedia, care citează surse guvernamentale, Comisia Europeană va retrage finanțarea de 300 de milioane de euro pentru metroul din Cluj-Napoca, iar Guvernul caută acum surse alternative de finanțare, care ar putea fi certificatele verzi.

„Din 2022, am tot avertizat că administrația Clujului va rata acest proiect, sperând ca asta să-l ambiționeze pe dl. Boc și să nu piardă banii europeni. Ultima dată, am făcut-o în termeni duri cu câteva zile înainte de alegeri, când liderii partidelor de guvernare, miniștri și înalți oficiali au făcut acel spectacol al lopeților. Chipurile dădeau startul lucrărilor la metrou. Am numit acel spectacol „un desant al papagalilor”. Și un „dans al ploii”, adică o invocare magică a materializării lucrărilor pentru metrou. Am fost criticat că am fost prea dur și colorat în limbaj. Chiar cei invocați mi-au transmis asta pe diverse canale: „nu se face așa ceva, ai trecut de o limită”", adaugă Cătălin Drulă.

Fostul lider al USR susţine că era „furios că în loc să se concentreze pe munca de pregătire și implementare a unui mega-proiect de infrastructură, care se afla într-un punct critic, cei responsabili mai degrabă se țineau de spectacol".

Mi-am pus furia și frustrarea în cuvinte, ca mulți dintre voi. Dincolo de epitete însă rămâne realitatea. Adevărul. O marfă azi din ce în ce mai rară în politic. Azi, în politică, se vinde multă minciună. Ambalaj. Păcăleală. Ba au apărut chiar teoreticieni (de succes) ai minciunii, care ne explică doct, că nu se poate decât așa. Păcălind mai eficient decât ceilalți. Cât privește proiectul metroului din Cluj, vă las pe voi, pe fiecare, să cântăriți vorbele celor care au gestionat acest proiect. Și cât de adevărate au fost ele.

La începutul lunii iunie, Sorin Grindeanu anunţa începerea lucrărilor de execuţie la metroul clujean.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    suparman 30.08.2024, 23:50

    Drula are dreptate. Boc e un pacalici si clujenii care l-au votat nu se ridica peste nivelul lui Boc.

  • Avatar comentarii

    iugavirgil 31.08.2024, 11:10

    pacat de proiect , era o investitie buna pentru cetateni .

  • Avatar comentarii

    SanduBorsch 31.08.2024, 12:21

    Sunt din Cluj și pot confirma ca Boc este cel mai prost primar din tara cu un PR exagerat și mincinos plus presa locala cumpărată. În 20 de ani de cand e primar a mințit cu nerușinare. Nu a făcut centura iar orașul este poluat și sufocat, a betonat majoritatea orașului, spatiile verzi sunt un eșec total, căutați de ex parcul clujenilor. A aprobat clădiri de blocuri fără a respecta legile construcțiilor vedeți florestiul, bună ziua, borhanci. Someșul unde mori de cald pe betoane. Gluma de plaja de la Someș. Toate astea le găsiți în presa. Omul asta a distrus orașul pur și simplu. Ca să faci acum Clujul respirabil și confortabil trebuie dinamitat tot și refăcut de la zero. Nici cu sabin Sărmaș nu mi e rușine, momentan vorbește mult și până la fapte mai e în timp de Clujul e distrus.

  • Avatar comentarii

    CostelMC 31.08.2024, 12:40

    Când ai pretenții de mare oraș european, dar alegi primari gen Funar și Boc. Eu cel puțin așa văd. Vrei dezvoltare, infrastructura, confort pentru locuitori, dar în tot orașul nu găsești unul mai competent decât trepadusul lui Băsescu.

  • Avatar comentarii

    sormar 31.08.2024, 13:22

    Din nefericire nu va fi singurul caz: PSD și PNL au moștenit un PNRR, cu un sac plin cu miliarde de euro, accesibili cu condiția înfăpturii unor reforme, foarte necesare statului român. Dar în loc să facă reforme, ei se fac că muncesc, unii își lansează cărți, alții dau vina pe nenoricirea pe care au găsit-o când au venit la guvernare, de parcă USR în 8 luni ar fi putut face mare lucru, după ce ei au distrus totul prin politizare timp de zeci de ani. Dar ne merităm soarta, coaliția actuală fiind foarte bine plasată pentru alegerile ce urmează, spre deosebire de sataniștii de la USR...

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate