Fetiţa are doi ani şi jumătate şi trăieşte de la naştere în spitalul din Livorno, fiind îngrijită de asistenţii medicali şi de doctori, potrivit Mediafax.
Părinţii fetiţei, români de etnie romă care trăiesc într-o tabără de nomazi, au venit de două ori să o vadă după naştere dar, aflând că are o malformaţie cerebrală, nu s-au mai întors niciodată.
Justiţia italiană a decis marţi anularea oricărui drept tutorial parental, permiţând astfel iniţierea procedurii de adopţie.
Presa italiană a acordat spaţii ample acestui caz, în speranţa că cineva ar dori să o adopte pe micuţa româncă.