Ca să dea turcilor contractul cu tramvaie de 160 de milioane de euro, Primăria București a ignorat 6 nereguli sesizate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice!

Comentează

Libertatea este în posesia unui document intern al primăriei care arată cum a trecut peste neregulile descoperite de cei la ANAP în licitație și apoi a dat contractul pentru 100 de tramvaie firmei Durmazlar, iar apoi turcii au secretizat licitația.

  • Din 13 membri ai Comisiei Primăriei, doar 6 au semnat documentul din care publică azi Libertatea, în care PMB decide să ignore ce i-a spus Agenția Națională pentru Achiziții Publice!

Primăria Municipiului București a organizat o licitație privind achiziționarea a 100 de tramvaie. Au participat doi ofertanți: Astra Vagoane Arad și Durmazlar Makina Sanayi.

Agenția Națională pentru Achiziții Publice a efectuat un control intermediar, în urma căruia a emis 6 avize condiționate, toate privind oferta companiei turce.

De 6 ori, susține ANAP, comisia de evaluare a făcut derogări de la caietul de sarcini și de la prevederile legale, de fiecare dată în favoarea firmei din Bursa.

Conform legii, avizul condiționat este emis de ANAP “atunci când se constată că există abateri cu privire la aspectele de calitate și/sau de regularitate cuprinse în listele de verificare”.

Contrar concluziilor ANAP, care nu sunt executorii și doar îndrumă autoritățile publice pe timpul achizițiilor, primăria a decis să mențină neschimbată oferta Durmazlar motivând că, de fapt, ANAP se înșală și că “ofertantul a îndeplinit cerințele”.

Cum s-au petrecut lucrurile?

Gabriela Firea a împuternicit-o pe Dorina Elena Popa, director executiv Direcția Proceduri - Achiziții Publice, să concilieze Primăria cu ANAP, dar în final PMB a ignorat observațiile agenției de achiziții publice.

Documentul prin care Gabriela Firea a împuternicit-o pe Dorina Elena Popa

Prima neregulă sesizată de ANAP a fost cea legată de certificatul de omologare tehnică a tramvaiului ofertat.

Fără omologare după standard european, niciun produs, mai ales un model de tramvai, cu care circulă zeci de mii de oameni, nu poate fi pus în uz.

  • Astra Arad a prezentat certificatul de omologare tehnică feroviară emis de Autoritatea Feroviară Română.
  • Durmazlar Makine a prezentat nu un certificat de omologare, ci o adresă emisă de RINA Services SpA Genoa, o firmă italiană de audit care oferă o garanție independentă privind respectarea standardelor de reglementare.

“Comisia de evaluare a acceptat aceste documente de omologare ca fiind conforme cu cerințele documentației de atribuire”, a argumentat Primăria București în raportul de conciliere.

Practic, comisia de evaluare a echivalat adeverința emisă de un auditor independent, cazul Durmazlar, cu un certificat de omologare emis de o autoritate națională, cazul Astra.

O altă neregulă sesizată de ANAP este cea legată de faptul că ofertantul turc nu a putut prezenta rapoarte de testare privind nivelul de zgomot al tramvaiului măsurat în mers și în staționare.

Firma din Bursa a spus că nu poate prezenta aceste rapoarte de testare a zgomotului, deoarece tramvaiul va fi personalizat în funcție de cerințele licitației și că nu există posibilitatea de a dispune de aceste testări decât abia după producție.

Aici e un alt punct interesant, pentru că, practic, conform documentului intern al primăriei, se arată că PMB a știut că turcii nu au produs niciodată tramvaiul cu care au participat la licitație.

Tramvai produs de Durmazlar

Durmazlar a anunțat că deține echipamente și personal instruit pentru a efectua toate aceste teste și că sunt gata să prezinte facturile echipamentelor.

Primăria București a acceptat toate aceste argumente în locul atestatelor și a concluzionat că “propunerile tehnice sunt conforme”.

În acest caz, problema e că testele trebuie făcute independent, nu de ofertanți, astfel încât facturile care arată că ei au aparatura de testare nu au nici o relevanță.

Toate celelalte 4 abateri sesizate de ANAP se referă la lipsa din oferta turcă a altor buletine de încercări emise de un laborator autorizat sau acreditat CE și a unor certificări de conformitate CE.

Explicația Durmazlar este aceeași și anume că se află în imposibilitatea de a prezenta aceste certificate pentru tramvaiul ofertat, deoarece acesta va fi personalizat și gata abia după producție.

Comisia de evaluare a Municipalității a acceptat aceste argumente și consideră că sunt respectate prevederile legislației achizițiilor publice pe motiv că aceste abateri nu pot fi imputabile ofertantului turc.

Raportul de conciliere, prin care au fost ignorate toate neregulile sesizate de ANAP, a fost întocmit de comisia de evaluare compusă din 13 membri, dintre care au semnat însă doar 6.

Au semnat: George Mîndrilă (președinte), Marin Pompiliu, Radu Merlă, Amalia Andrei, Nicu Voinea și Liviu Bărbulescu.

Nu au semnat: Mirela Rațiu, Anca Panțu, Andreea Ivașcu, Dan Ganea, Sorin Ivan, Dicran Costache și Mihai Iacovici.

Raportul de conciliere a fost semnat de 6 din cei 13 membri ai comisiei de evaluare

În acest moment, cazul este la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru că Astra Vagoane a atacat atribuirea contractului în valoare de 160 de milioane de euro către Durmazlar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
06:00
Tatăl a fost călcat cu mașina de propria fiică în timp ce o învăța să conducă, în SUA: „Accident fatal”
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!