Unul dintre cei mai controversaţi oameni politici din România, Adriean Videanu, ascunde secrete despre care nu ştie decât o singură persoană din viaţa lui: mama acestuia, Sanda Videanu. Ea este confidentul celui care a fost primar, ministru al economiei şi chiar vicepremier, singura care a văzut cum se îmbogăţeşte Videanu într-o zi cât alţii în-tr- un an. Vorbim de cel puţin 60 de milioane de euro, bani care figurau pe hârtie în momentul în care procurorii i-au pus sechestru pe avere, în timpul cercetării lui în dosarul Romgaz. Neoficial însă, averea lui ar valora circa 200 de milioane de euro.
Anul acesta, fostul ministru a fost arestat preventiv, timp de o săptămână, într-un alt dosar, după ce ar fi intervenit pe lângă fosta şefa DIICOT, Alina Bica, ca să-i ridice sechestrul de pe o parte din avere. Una peste alta, Videanu a scăpat inclusiv de controlul judiciar şi a primit liber să plece în Italia, unde a încheiat contracte noi pentru firma lui de marmură care îi aduce şi cel mai mare profit. Practic, în acest moment, fostul primar al Bucureştiului continuă să-şi fructifice averea din contractele cu marmură. La aproximativ 70 de kilometri de Bucureşti, în Videle, oraşul lui natal, nimeni nu ştie însă că Videanu a pus mâna pe un conac boieresc care se află în “custodia” mamei sale. Bătrâna nu locuieşte singură aici, ci împreună cu cei doi fraţi ai politicianului.
Teren de 10.000 de metri pătraţi
Proprietatea este una impresionantă, numai terenul are 10.000 de metri pătraţi, în vreme ce conacul are 16 camere. Videanu a trecut prin câteva războaie în instanţă, ca să obţină drept de proprietate. “Mama lui Videanu a cumpărat conacul de la părinţii mei, însă nu şi terenul din jur. El însă a făcut demersuri şi i s-a reconstituit lui drept de proprietate, iar de-atunci ne judecăm”, ne-a declarat Gerard Graţianu, cel care pretinde că este moştenitor de drept al terenului din jurul conacului.
«M-a vizitat când a ieşit din închisoare»
Mama lui Videanu nu vrea să mai audă însă de scandaluri, afaceri şi politică. Cel puţin asta ne-a transmis când am vizitat-o în casa lor din Videle. “Casa o împart cu fraţii lui Adriean şi cu nurorile mele, dar niciodată nu m-am băgat în familiile lor. Cum nici lui nu i-am zis vreodată ce să facă, doar Mioriţa i-a spus să iasă din politică, dar a zis că asta este viaţa lui. M-a vizitat când a ieşit din închisoare şi mi-a spus că pleacă în Italia”, ne-a povestit Sanda Videanu.
Cuprins:
Videanu obişnuieşte să meargă foarte des pe la rudele lui din Teleorman, mai ales ca să inspecteze conacul, şi are grijă să nu le lipsească nimic, iar asta se vede de la o poştă, pentru că marmura cu care a îmbrăcat proprietatea este una pretenţioasă. Mai mult, politicianul a ridicat o biserică lângă casă, tapetată, bineînţeles, tot cu marmură. Evident, fraţii lui nu şi-ar permite atât de uşor aceste “extravaganţe”, şi asta pentru că unul dintre ei lucrează ca pompier în Videle, iar celălalt face naveta la Bucureşti, unde lucrează la firma lui Videanu.
Reţinut la începutul anului pentru că ar fi făcut trafic de influenţă pentru a-i fi scoasă o parte din avere de sub sechestru, Videanu a fost eliberat sub control judiciar după o săptămână. Surpriză însă, măsura a fost revocată recent pentru că procurorii au făcut prea târziu contestaţie împotriva hotărârii magistraţilor prin care Videanu era scutit şi de această măsură. Totuşi, fostul ministru a rămas cu sechestru pe multe proprietăţi, asta ca urmare a cercetării lui în dosarul Romgaz, unde s-a înregistrat un prejudiciu de 130 de milioane de euro, potrivit procurorilor. Astfel, Videanu s-a ales cu sechestru pe un imobil din Snagov, trei apartamente din Bucureşti şi un apartament în Mamaia. De asemenea, s-a decis indisponibilizarea prin poprire a sumelor deţinute în conturile deschise la două bănci. La toate acestea, s-a adăugat şi sechestru pe un număr de 66.906 de acţiuni pe care le deţine la trei societăţi comerciale. (Dan Băcan)
Ca orice mamă, Sanda Videanu se mândreşte cu fiul ei. “Adriean îmi seamănă mie. Este descurcăreţ. A început ca şi mine, de jos. Eu am făcut bani din zarzavaturi şi din cultivarea tutunului. Vreţi să ştiţi care a fost prima lui slujbă? A fost director la o firmă de automobile, aici, în Videle”, ne-a povestit femeia. Recunoaşte însă că a rămas marcată de un episod de pe vremea când politicianul era un copil. “Când avea trei ani, era să-l pierd. Locuiam toţi cinci într-o cameră, singura pe care o aveam pe vremea aceea. Într-o zi am rămas doar eu cu el în casă. În cameră se adunase monoxid de carbon de la sobă, însă eu n-am simţit nimic. Băiatul a venit la mine şi mi-a zis că îi e rău. Am văzut cum se albeşte la faţă. L-am scos pe braţe la aer şi şi-a revenit”, a mai povestit mama politicianului.
Familia lui Videanu este una foarte numeroasă şi cele mai multe rude locuiesc în Videle. Toţi s-au realizat după ascensiunea politicianului, iar unul dintre veri a fost până de curând chiar primar al oraşului. Fapt confirmat de mătuşa politicianului. “Ne-a ajutat pe toţi, una dintre nepoate lucrează în Parlament, altul are blocuri prin Braşov. Când a fost închis am plâns, că tare mi-e drag de el, dar a uitat să mai treacă pe la mine”, ne-a spus mătuşa Stana Arsenie. Ca să-şi mai aline dorul de nepot, bătrâna i-a pus fotografia într-un tablou pe care îl ţine la capul patului.