Mirona, fiica lui Miron Cozma din prima căsătorie, nu prea ţine legătura cu tatăl ei. Fata locuieşte la Timişoara, cu mama ei, şi îşi vede părintele destul de rar. Perioada în care „Luceafărul Huilei” a fost închis a ridicat o barieră între Cozma şi fiica lui, deoarece Mirona, aflată la vârsta adolescenţei pe atunci, nu l-a avut alături de tatăl ei.
Astăzi, cei doi păstrează legătura prin telefon, iar Miron Cozma este foarte mândru de fata lui.
Într-un interviu acordat anul trecut, fostul lider al minerilor povestea, într-o emisiune TV, în ce relaţii este cu fata lui. La noi e o situaţie mai specială. Când nu ai bani, e greu să te deplasezi până la Timişoara. Asta înseamnă cam 5 milioane (500 de RON – n.r.), ori eu cu 5 milioane trăiesc aproape o lună cu soţia mea. Sunt mulţi bani şi nu-mi permit să mă duc până acolo, să vin înapoi… Sunt lucruri care par incredibile.
„În 1997, când eu mergeam la închisoare, fiica mea avea cinci ani, iar când am ieşit din închisoare, fiica mea avea 16 ani. Dacă nu reuşeam să o văd de trei- patru ori în viaţa aceasta tristă, poate nu o cunoşteam când ieşeam afară”, spunea el, în 2014, cu ochii în lacrimi.


 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.