Scăderea accizelor, plafonarea pentru o perioadă a prețurilor sau a adaosurilor comerciale sunt măsuri ce pot fi luate pe perioade temporare, însă economiștii atrag atenția că țara noastră nu este în poziția de a negocia astfel de proiecte din cauza situației bugetare proaste.

Scăderea accizelor

Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a declarat marți la Digi24 că România ar trebui să aibă o astfel de discuție pentru reducerea temporară a accizelor la carburanți.

Argumentul său: accizele s-au calculat inițial la o anumită bază, dar odată cu creșterea cotațiilor petrolului și a carburanților pe plan mondial, acestea se aplică la o bază mai mare, ceea ce înseamnă că statul încasează mai mult. Așadar, ar putea avea de unde să reducă.

Scenariul benzinei de 10 lei

Reamintim, Dumitru Chisăliță – președintele Asociației Energia Inteligentă – a estimat zilele trecute că benzina ar putea ajunge 10 lei pe litru, dacă prețul petrolului trece de 100 de dolari pe baril.

Inițial, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a spus că sunt „minciuni sfruntate”, dar marți, acesta a revenit și a recunoscut totuși că prețul poate trece de acest nivel psihologic.

De la atacurile SUA și Israelului, până acum, prețul petrolului a urcat deja pe bursele mondiale de la 70 la 85 de dolari pe baril.

Dacă s-ar translata total în prețuri, acest lucru înseamnă că un litru de carburant ar putea ajunge deja la 9-9,5 lei pe litru.

Taxele sunt 50% din prețul la pompă

Libertatea a scris că aceste majorări de prețuri sunt de bun augur pentru stat, deoarece peste 50% din prețul carburanților este compus din taxe, mai exact din accize și TVA.

Prețul petrolului în sine reprezintă doar 30-35% din prețul final.

O creștere a petrolului de 30 de dolari, de la 70 la 100 de dolari pe baril, înseamnă 2,5 lei pe litrul de carburant.

Cum benzina era 8 lei, iar motorina 8,2 lei, acest lucru înseamnă că litrul poate atinge peste 10 lei dacă războiul durează mult.

Consultant fiscal: „La noi nu scad niciodată accizele”

Consultantul fiscal Emilian Duca spune că scăderea temporară a accizelor este o metodă validă prin care statul poate controla pe o perioadă scurtă prețul.

„Este o idee bună, dar nu prea cred că se poate face. La noi nu scad niciodată accizele. Ar fi util, dar fiind o acciză armonizată la nivelul Uniunii Europene (UE) trebuie să cerem acordul UE și trebuie să ai motive serioase”, a spus el.

Ideea reducerii accizelor a apărut și în 2022, când invadarea Ucrainei de către Rusia a dus barilul de petrol la 120 de dolari și carburanții la peste 9 lei pe litru pentru o perioadă scurtă.

Dar această reducere nu a fost obținută de stat. Guvernul a implementat atunci plafonări și compensări la energie și gaze. La energie, acestea au dispărut anul trecut, ceea ce a dus la scumpiri de 60% a energiei, iar la gaze, acestea vor dispărea de la 1 aprilie, când vor fi înlocuite cu un alt mecanism.

Plafonarea prețurilor sau a adaosurilor

Plafonările de prețuri sau de adaosuri sunt alte instrumente la îndemâna statului, mai spune Duca.

România a plafonat în trecut prețurile la polițele RCA, în vreme ce plafonarea adaosurilor este încă în vigoare la alimentele de bază și expiră la 31 martie.

„În caz de extremă urgență, Consiliul Concurenței poate da undă verde la plafonarea prețurilor. Dar nu este urgență. Nu e o situație care să justifice plafonări de prețuri sau de adaosuri”, spune Duca.

Deficitul bugetar, marea problemă

Acesta spune și că România nu are o poziție bună de negociere pentru a cere Comisiei Europene reduceri temporare de accize sau măsuri de plafonare.

Duca spune că deficitul bugetar este marea problemă a României, iar din această cauză nu este optimist că Guvernul va putea reduce temporar accizele.

„Deficitul este problema noastră. Va trebui să reducem din altă parte. Regula politicienilor este să temporizeze până nu se mai face nimic”, acuză el.

Doar dobânzile sunt 3% din PIB

România a avut în 2024 un deficit bugetar de 9,3% din Produsul Intern Brut (PIB), iar anul trecut a terminat cu 7,65%, după majorările de taxe.

În acest an trebuie să scădem până în jur de 6%, dar până la acest moment nu avem încă proiect de buget. Mai mult, țara noastră trebuie să reducă în continuare până la 3% din PIB, cât este limita impusă de tratatele europene.

România plătește echivalentul a 3% din PIB doar ca dobânzi la împrumuturile deja luate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

viorel57 04.03.2026, 16:15

Propagandă ieftină privind interesul statului de a menține un preț rezonabil la benzină și motorină. Păi când ești cu un deficit bugetar imens iar pentru fiecare litru de combustibil vândut mai mult de jumătate din preț vine direct la stat nu văd care ar fi intenția reală a guvernanților de a diminua prețul la benzină prin micșorarea veniturilor din acciză. Mult mai probabil mi se pare să crească prețul la 10 RON sau mai mult pentru că e tentant să iei la fiecare litru 5 RON fără să faci absolut nimic. Vi se pare că Bolojan geme de empatie cu poporul nostru?

Avatar comentarii

UITUCUL 04.03.2026, 16:21

Combustibilul din stoc a fost cumparat cu un pret mic! Acelasi combustibil se vinde acum scump....ce cantitate era in stoc cu pret mic? Hotilor!

Avatar comentarii

UITUCUL 04.03.2026, 17:46

Statul prima data sa vanda din stocul vechi cu pretul vechi.... Sa scumpeasca ce achizitioneaza de acum incolo... Altfel e FURACIUNEEE!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.