Fie că sunt slujbaşi la stat sau angajaţi la patron, toţi au acelaşi răspuns tont la nedumeririle clienţilor: “Întrebaţi şi dumneavoastră şefii, că ei ştiu!, ce, facem noi legea?!”.
Întrebi de ce s-a suspendat un tren, de ce nu se găseşte un medicament, de ce s-a modificat o taxă de la o zi la alta, de ce nu găseşti piese de schimb, de ce ghişeul se închide brusc în faţa ta la cinci fără cinci, de ce sunt prea puţini funcţionari în perioade burduşite de solicitări, de ce trebuie să plăteşti bani în plus pentru un serviciu care până mai ieri era inclus în preţ, de ce conserva are termenul expirat.
Răspunsul lipseşte, ca şi şeful. Iar angajaţii nu par stresaţi de ignoranţa lor, ci oftează agale, ridică din umeri sau rostogolesc de la unul la altul o nedumerire complice. Când te încolţeşte atâta neştiinţă, mai că-ţi vine să suni un prieten sau să întrebi publicul. Dar ştii că acestea sunt alternative doar în lumea magică şi atât de măsluită a televiziunii.
Pe tine cine şi ce te enervează? Scrie-ne la adresa romaniateiubeam@libertatea.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.