Totul s-a petrecut în Marea Britanie. În timpul procesului pentru incest, un judecător i-a spus femeii că și-a „încălcat obligațiile de mamă”, instanța oferindu-i o pedeapsă cu suspendare. Oamenii legii arată că femeia s-a supus dorințelor sexuale ale fiului ei, ea fiind acuzată de trei infracțiuni pentru relațiile incestuoase, potrivit Mirror.

Avocații femeii susțin că băiatul era cel care „instiga” aceste activități, iar mama lui, pentru a-l satisface, se supunea dorințelor lui.

„Făcea asta fără entuziasm și era rușinată. Ea este vulnerabilă din mai multe motive și a fost ușor manipulată. În fosta ei relație, ea a fost bătută și a fost supusă la acte sexuale fără voia ei”, a spus avocatul.

În fața instanței, femeia a oferit mai multe detalii îngrozitoare despre momentele petrecute alături de fiul ei. „Purta doar un tricou, nimic mai mult. Totul s-a întâmplat de mai puțin de șase ori”, a spus femeia.

Totodată, și adolescentul a fost audiat de procurori, el declarându-le că „primea plăcere din aceste activități”.

Alături de pedeapsa cu închisoare, instanța a obligat-o pe femeie să participe la mai multe cursuri de reabilitare.


CITEȘTE ȘI: „România nu face protecție socială, face o spoială de protecție socială”. Interviu exclusiv cu dr. Aurelian Giugăl, cercetător, coautor al studiului care compară România din 1918 cu cea din zilele noastre


FOTO: PIXABEY

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.