Ce spun rușii care au fugit de Putin în America de Sud: „Aici nu-ți zice nimeni cum să trăiești”. Cât costă viața în Argentina sau Uruguay
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cetățenii Federației Ruse care și-au părăsit țara pentru că s-au opus războiului împotriva Ucrainei sau pentru a evita să fie trimiși în luptă au ajuns până în Argentina, Costa Rica, Ecuador și Uruguay. Ei se declară surprinși de toleranța societății, savurează libertățile și își descriu problemele legate de costul vieții.
Cuprins:
- Anton N., Ecuador: „Sunt gay și nu sunt obișnuit să trăiesc într-o societate în care nu există presiuni”
- Fața mai puțin plăcută a noii vieți
- Mark Boyarsky, Argentina: „Acum găsim puterea de a răspunde la întrebări legate de război”
- Criptomonedele îi ajută
- Lumea vrea să-i ajute
- Polina Vinogradova, Uruguay: „Cel mai mult m-a surprins lipsa de judecată din partea oamenilor”
- Olga Bastron, Costa Rica: „Familia mea e în siguranță aici, unde nu există conflicte legate de împărțirea teritoriului”
Aproape un milion de oameni au părăsit Rusia după 24 februarie 2022, fără a reveni. Cei mai mulți au rămas relativ aproape de țară și s-au mutat în state europene, dar mulți alții au mers până în America Latină. Portalul rusesc din exil Meduza, interzis la Moscova, a stat de vorbă cu câțiva dintre ei despre cum s-au adaptat la noua viață.
Anton N., Ecuador: „Sunt gay și nu sunt obișnuit să trăiesc într-o societate în care nu există presiuni”
Anton N., manager de produs, a decis să plece din Rusia pe 21 septembrie 2022, când a fost anunțată mobilizarea. Un prieten și fost coleg i-a scris: „Ți-ar plăcea să mergi în America Latină?”. Nu era o himeră, pentru că îi oferiseră locuri de muncă acolo. I-a luat doar un minut să se decidă să se mute în Ecuador, „care era un loc despre care nu știam nimic”, rememorează Anton momentul de cotitură din viața lui.
„Mi-a fost teamă că granița cu Rusia va fi închisă, așa că am cumpărat bilete la Vladikavkaz în aceeași zi și am trecut granița în Georgia pe jos. În Georgia, am stat la prieteni, atunci era greu să găsești chiar și locuințe temporare în Tbilisi. O săptămână mai târziu am zburat în Turcia, unde m-am întâlnit cu prietenul meu, iar de acolo la Quito, capitala Ecuadorului”.
Ce l-a surprins cel mai mult la Ecuador a fost vremea. „Temperaturile sunt aceleași pe tot parcursul anului”.
Cheltuielile zilnice din Quito, spune Anton N., nu sunt foarte diferite de cele din Moscova. Chiria pentru un apartament spațios, pentru două persoane, lângă parcul central din orașul Quito, costă 850 de dolari americani.
Costul produselor alimentare diferă de țara de origine. Prețul unui pachet de paste locale este de doar aproximativ o treime din costul pastelor italiene importate.
Lucrează de la distanță pentru o companie din Moscova, „așa că salariul meu intră într-un cont rusesc. Nu este clar ce se va întâmpla când nu voi mai fi oficial rezident în Rusia, ceea ce mi-ar ridica cota de impozitare la 30%. Din fericire, am un card bancar georgian, pe care pot transfera cu ușurință bani folosind criptomoneda”.
Din cauza diferenței de oră, el lucrează de la 2.00 A.M. la 11.00 A.M. (ora Quito este cu opt ore în urmă față de ora Moscovei). „Este dificil, dar, pe de altă parte, timpul zboară repede noaptea. Prietenii mei ruși de aici mă ajută. M-au luat în afacerea lor ca expert extern pe piața locală. Ajut cu proiecte în sectorul bancar, având experiență în domeniul bancar. Recent, am primit cazierul de la Ambasada Rusiei, care este necesar pentru obținerea unui permis de ședere. Acum nu mai rămâne decât să aștept rândul meu la serviciul de migrație”.
„Sunt gay și este neobișnuit pentru mine să mă aflu într-o țară în care nu există presiuni politice asupra comunității LGBT+. Prietenii mei glumesc că sunt foarte timid și inhibat, pentru că, din obișnuință, încerc să nu vorbesc deschis despre comunitate. E greu să te simți liber”, mărturisește Anton N.
„Din experiența mea, comunitatea LGBT+ este întotdeauna mai deschisă, oamenii sunt imediat simpatici din cauza reputației de homofobie a Rusiei. Relaxarea este doar o chestiune de timp”, completează el.
Fața mai puțin plăcută a noii vieți
Anton a cunoscut și fața mai întunecată a Ecuadorului. „M-am confruntat deja cu crime stradale. Unii dintre prietenii mei locali și cu mine stăteam în mașină, ne pregăteam să plecăm acasă de la o petrecere. Trei tipi ne-au deschis ușile, ne-au amenințat cu o șurubelniță și ne-au luat telefoanele, ceasurile și cheile mașinii ca să nu-i putem urmări. Poliția nu a ajutat deloc. Prin Find My Phone, ne-am localizat dispozitivele într-un loc dintr-un cartier dificil în care se vând bunurile furate. Dar niciunul dintre noi nu a riscat să meargă acolo”.
Bărbatul rus nu se declară complet fericit cu mutarea în Ecuador. „Subconștientul meu încă îmi amintește că a trebuit să las în urmă multe din lucrurile cu care eram obișnuit în Rusia. Dar încerc să rămân pozitiv și să-mi spun că este nevoie de timp pentru a mă adapta”.
Mark Boyarsky, Argentina: „Acum găsim puterea de a răspunde la întrebări legate de război”
Fotograful Mark Boyarsky și soția lui, Viktoria, au ajuns în Argentina. „Ne gândeam de câțiva ani să ne mutăm, dar nu știam unde. Din 2011, mergeam la mitinguri și proteste și în fiecare an aveam din ce în ce mai puține speranțe. După anexarea Crimeei și amendamentele la Constituție, ne-am dat seama că nu avem puterea să continuăm să sperăm”.
Când a început războiul, am ezitat o săptămână: rămânem sau plecăm? Aveam o ipotecă, o casă care era la o treime din drumul de remodelare, un apartament închiriat și slujba mea de fotograf. Viktoria era într-un concediu lung de maternitate și scria pe blog despre produse de menaj. Dar cum scrii despre confortul casei când se întâmplă lucruri atât de oribile în jurul tău?Mark povestește:
După ce Rusia a invadat Ucraina, cei doi și-au cumpărat bilete în Nepal, unde au stat la prieteni. „Cele șase luni trăite în Nepal ne-au schimbat viața și ne-au făcut mai puternici. Am văzut că ne puteam adapta la o mulțime de lucruri pe care nu le-am cunoscut niciodată înainte. Cel mai important, a fost puterea de a o lua de la zero”.
Criptomonedele îi ajută
După ce le-a expirat viza de Nepal, Mark și Viktoria au încercat să ajungă în Marea Britanie, dar au fost refuzați.
Au cumpărat bilete spre Buenos Aires și au zburat aici pe 10 septembrie. „Ne gândeam de mult la Argentina”.
Ajunși în capitala argentiniană, au închiriat un apartament cu 800 de dolari americani. „Cheltuim aproximativ aceeași sumă pentru celelalte nevoi. Soția mea lucrează ca redactor și își primește salariul în ruble, pe un card rusesc. Folosim criptomonede pentru a retrage banii”.
Mark susține că la Moscova nu a trebuit niciodată să-și caute de lucru, pentru că avea mereu comenzi pentru ședințe foto, în special în domeniul culinar. „Dar în Argentina, nimeni nu mă cunoștea. Am făcut câteva ședințe gratuite aici, în Buenos Aires, le-am postat în comunitățile online și au început să vină comenzi, nu multe, dar a fost în regulă. Câștig mai puțin decât la Moscova. Acolo făceam 7.000 de ruble, cam 100 de dolari pe oră, în timp ce aici sunt aproximativ 6.300. E ok”.
Lumea vrea să-i ajute
O altă provocare pentru cei doi a fost să găsescă o școală și o grădiniță pentru cei doi copii ai lor: Hannah, care are 7 ani, și Joseph, care are 4 ani. „Este greu să interacționezi cu oamenii de la școala fiicei noastre fără să cunoști limba, dar, surprinzător, nu imposibil. Profesorul folosește Google Translate pentru a ne transmite mesaje importante. Când m-am prezentat în grupul de chat pentru părinți al școlii, aproape toți părinții au răspuns cu salutări personale și oferte de ajutor. Am întâlnit această atitudine peste tot în Argentina”.
Mark și Viktoria au fost surprinși în Argentina de faptul că se pot exprima liber, fără teamă. „Pentru prima dată, printre prietenii noștri sunt familii LGBT+, iar exemplul lor îi ajută pe copii să vadă că este normal. În Nepal, ne-a fost rușine să spunem că suntem din Rusia, de teamă să nu fim judecați. Odată cu trecerea timpului, am putut să ne procesăm sentimentele despre război și despre a fi ruși și să înțelegem diferența dintre responsabilitatea colectivă și vinovăție. Am renunțat la asta și, dacă suntem întrebați despre război acum, găsim puterea de a răspunde la aceste întrebări”, încheie Mark.
Polina Vinogradova, Uruguay: „Cel mai mult m-a surprins lipsa de judecată din partea oamenilor”
Polina Vinogradova, muziciană și traducătoare, a ajuns la Montevideo, capitala Uruguay-ului, în august 2022. „Eu și soțul aveam fiecare doar doar o valiză. I-am spus la revedere doar mamei. De mult visam să trăiesc într-o țară mai liberală, iar războiul m-a îndemnat să nu mai aștept”, povestește femeia.
Nu este prima dată când Polina emigrează, așa că știe că primele șase luni până la un an sunt cea mai grea parte. „Este dificil și am plâns mult, dar știu că vine momentul în care te obișnuiești cu noua țară și te lupți cu dorința de a te întoarce. Trebuie să treci peste asta și apoi devine mai ușor. E ușor să respiri, soarele strălucește”.
Polina explică și că documentele de migrare nu sunt greu de obținut. Trebuie doar să ai certificat de vaccinare. „Deci Uruguay nu este potrivit pentru antivaxxeri”. Rusoaica mai spune că, pentru o viață confortabilă, în medie, este nevoie de aproximativ 2.000 dolari americani de persoană, pe lună.
Închirierea unui apartament cu un dormitor mă costă 1.200 USD, iar alimentele sunt în jur de 600 USD de persoană. Există o mulțime de cafenele hipster cu mâncare bună, ne putem permite să mergem o dată sau de două ori pe săptămână.
Este plăcut surprinsă de cât de ușor socializează în Uruguay. „În 10 ani de viață în Rusia, nu am putut găsi muzicieni pentru trupa mea. Dar prin intermediul rețelelor de socializare din Uruguay, am găsit imediat ruși care să repete cu mine și să se pregătească pentru înregistrarea în studio. Am deja o mulțime de prieteni, atât uruguayeni, cât și ruși”.
Polina susține că nu s-a confruntat cu infracțiuni de stradă, dar știe că există, mai ales noaptea și în cartierele sărace. „Din păcate, crimele domestice asupra femeilor sunt dese aici și sunt discutate frecvent la radio. Feministele mărșăluiesc adesea în sprijinul victimelor violenței domestice”.
„Cel mai mult m-a surprins lipsa de judecată din partea oamenilor. Era prea mult din asta în Rusia. Aici, nimeni nu îți spune cum să trăiești, unde să lucrezi sau cum să te îmbraci. Iar fiorul asta este de nedescris”.
Olga Bastron, Costa Rica: „Familia mea e în siguranță aici, unde nu există conflicte legate de împărțirea teritoriului”
Olga Bastron, manager de proiect, s-a mutat împreună cu familia în Costa Rica, la sfârșitul lunii iulie 2022. „În februarie, ne-am dat seama că nu este sigur să rămânem în Rusia, iar în martie, am început să caut un loc de mutare. Inițial, ne-am hotărât asupra Israelului. Aveam actele de repatriere pregătite. Dar după câteva săptămâni de deliberare, am decis să ne mutăm în Costa Rica. Este departe de evenimentele actuale, de conflictele armate și nu mai are o armată regulată din 1949”.
Olga consideră că familia ei este în siguranță într-un mediu în care nu există conflicte legate de împărțirea teritoriului.
Costa Rica ocupă un loc în față în evaluările fericirii. Oamenii sunt foarte sensibili la mediu și există multe parcuri naturale și rezervații naturale.Olga spune:
Piața imobiliară de aici, spune rusoaica, este împărțită în două categorii: una pentru costaricani și alta pentru persoanele care sosesc din alte țări. Diferența de cost este uriașă. În prima categorie, puteți închiria un loc modest, nemobilat, cu aproximativ 300 de dolari pe lună. În al doilea, care va avea tot ce aveți nevoie, este cel puțin 900 dolari, plus electricitate. Se simte concurența americanilor, mulți relocați aici și care ridică prețurile.
Olga încă este în căutarea un loc de muncă. Își face un profil pe LinkedIn și lucrează cu un profesor pentru a se pregăti pentru interviuri în limba engleză. „Trebuie să înțelegem cum ne putem integra în contextul de aici și să ajutăm comunitatea. La școala copiilor noștri, m-am oferit voluntar să ajut cu contul de Instagram al școlii. Cred că șansele noastre de adaptare și integrare în comunitatea locală sunt mari”.
Școala fiicei sale mai mari i-a cerut ajutor pentru amenajarea unui mic parc în sat. „Sunt foarte interesați de dezvoltarea peisajului, așa că am fost la întâlnire. Eram singura persoană care nu vorbea spaniola și toată lumea mi-a vorbit cu respect în engleză. Timp de patru zile, am fost cufundată în proiect, identificând nevoile rezidenților și zonele funcționale din parc care ar ajuta comunitatea să se unească și să devină mai puternică. A fost un moment de cotitură pentru mine: mi-am dat seama că nu voi fi pierdută aici”.
Daniel1 16.01.2023, 23:27
Iaca cine a plecat,gay ul.... ???
auiuliaga 17.01.2023, 05:49
ar fi cazul sa va verificati informatiile... inclusiv de unde preluati... partea cu costa rica este fake 100%