Ce trenuri suplimentare a introdus CFR pentru minivacanța de 1 Mai
În perioada 30 aprilie – 4 mai 2026, românii care vor să petreacă mini-vacanța la malul mării vor avea la dispoziție mai multe opțiuni de transport. CFR Călători anunță trenuri suplimentare către Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu plecări din orașe mari precum București Nord și Suceava.
„Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, când litoralul românesc devine una dintre principalele destinații tradiționale de vacanță, CFR Călători suplimentează capacitatea de transport către mare”, au declarat reprezentanții companiei, în urmă cu doar câteva zile.
Trenurile pe ruta București – Constanța vor circula la intervale de 1-2 ore de 1 Mai
Pasagerii din alte regiuni ale țării vor putea ajunge mai ușor la Marea Neagră datorită legăturilor directe din capitală.
Trenurile de pe ruta București Nord – Constanța vor circula la intervale de 1-2 ore, oferind o frecvență crescută, potrivit unui comunicat al CFR Călători.
În plus, circulația trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia va fi reluată temporar în perioada 30 aprilie – 4 mai, în ciuda lucrărilor de infrastructură desfășurate de CFR SA.
„Serviciul de transport Regio va fi operat temporar cu trenuri (vagoane și locomotive), în locul serviciilor auto utilizate în prezent”, au precizat oficialii CFR Călători.
Care sunt recomandările CFR pentru călători în minivacanța de 1 Mai 2026
Cu toate acestea, există și anumite limitări. Trenurile nu vor opri în stația Costinești Tabără, deoarece peroanele nu sunt complet funcționale. Pasagerii care doresc să ajungă în această zonă sunt sfătuiți să folosească stația Costinești.
„Trenurile vor circula fără oprire în stația Costinești Tabără, deoarece peroanele nu sunt finalizate și nu sunt apte pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor”, se arată în comunicatul companiei.
Totodată, CFR Călători recomandă achiziționarea biletelor din timp, pentru a evita aglomerația și a permite o mai bună adaptare a capacității de transport.
Cât costă un bilet de tren CFR pentru studenți, în minivacanța de 1 Mai 2026
Indiferent de prognoza meteo pentru minivacanța de 1 Mai 2026, studenții se numără printre românii care aleg an de an să petreacă zilele libere pe litoral. Cei mai mulți dintre tineri se deplasează la mare cu trenul în această perioadă și au reducere pentru biletele achiziționate de la CFR.
Spre exemplu studenții care vor să meargă la mare cu trenul de 1 Mai 2026 vor plăti, în funcție de orașul din care călătoresc, următoarele sume:
- Un bilet de tren Brașov – Constanța, pentru studenți – 13,95 lei
- Un bilet de tren București – Constanța, pentru studenți – 9,20 lei
- Un bilet de tren Iași – Constanța, turiștii trebuie să schimbe trenul la București – 23 lei
- Un bilet de tren direct Iași – Constanța – 14 lei
- Un bilet de tren Timișoara – Constanța, turiștii trebuie să schimbe trenul la București – 25 lei
An de an, litoralul se transformă într-una dintre cele mai mari atracții în minivacanță. Tinerii sunt curioși să afle ce evenimente sunt organizate în Vama Veche și pe litoral de 1 Mai 2026, tocmai ca să își poată face programul fără să rateze distracția.
Turiștii primesc reduceri la biletele de tren dus-întors de 1 Mai
Pentru a încuraja planificarea călătoriilor din timp, CFR Călători oferă o reducere de 10% pentru biletele dus-întors achiziționate prin canalele oficiale: online, prin aplicația mobilă, de la automatele din stații sau direct de la casele de bilete.
Această măsură este menită să distribuie mai eficient fluxurile de pasageri în timpul uneia dintre cele mai aglomerate perioade din an pentru transportul feroviar.
Cei care plănuiesc să călătorească spre litoral în perioada următoare sunt îndemnați să își rezerve locurile din timp, pentru a evita neplăcerile și a se bucura de vacanța de 1 Mai la malul mării.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6ebbe64bc6ebce6b2d3bd5c2ecf6ec2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6f46a56631d3afba4a963150d4bb97a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a578eda90e65eb2115f8fa24510554.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b87378c9a789a14cb9a3f6914d054314.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_154bff190a2594afb32514932a3e02d7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a0bc9f9825e75808690bb1108fcc81d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_58f3770945f44605465fc4d2204a983b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_1c3e5584d6e820404a829307ec5333fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1936ebb8c70801ec4d58a1c6fda66c12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5226f624fa12e70c26f9a2a09bbd9f00.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3dd9d14c20cd6d70b871d604c7aadc1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_02ee8d01dce081a2637b43401e6e44e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7e3b80870b1bf0e86dc00c6981d3aa25.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tren-cfr-gara-constanta-bucuresti-minivacanta-1-mai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a3eeb3a8bbde0755f016b094109326aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/influencer-american-mike-mancare-romaneasca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avioane-lufthansa-la-sol-munchen.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daniel-nuta-actor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mihaela-bilic-spune-care-este-cel-mai-bun-probiotic-natural.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4c8fd211c07d16a9581a9bfc8f865f32.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e009f5ae5fbae6eb38dcb597a618721b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a6876a247e4556c0c5d8dd10df6d2700.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_46a15d920205618d75c06d5e86b47e30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ff5605588df4a2d59420ab20eeb5f6b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-22-at-12-57-01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz-ilie-bolojan-birou-premier-guvern-1-e1777291484759.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-lung-tiramisu-lume-londra-cartea-recordurilor.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/testare-genetica-adn-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uzbekistan-este-cea-mai-ieftina-tara-din-lume-pentru-turisti--foto-profimedia-e1777295946519.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ciocarlie-in-zbor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-mutat-casa-noua-cutii-carton-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cartofi-noi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-baieti-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/ridicii-rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pescarus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-moneda-a-romaniei-bancnote-in-lei-romanesti-de-diferite-denominatiuni--foto-profimedia-e1777304208377.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lemn-taiat-cu-drujba-in-padure.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-femeie-care-numara-bani-hartii-100-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ciprian-serban-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-ivan-demisie-instantguvdemisiepsd09inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/papa-leon-shutterstock2651433907-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.