Cel mai rău scenariu pentru salariile bugetarilor: ce a anunțat Dragoș Pîslaru și ce prevede noua lege a salarizării

 1 comentariu

Dragoș Pîslaru afirmă că noua Lege a salarizării unitare va proteja veniturile bugetarilor, fără reduceri. Salariile vor fi ajustate pentru a elimina inechitățile, iar sporurile se vor reduce la maximum 20%. Ministrul interimar al Muncii a explicat și care ar fi cel mai rău scenariu pentru salariile bugetarilor, în urma noilor modificări din proiectul legislativ.

Care este cel mai rău scenariu pentru salariile bugetarilor

Veniturile bugetarilor nu vor scădea, chiar și după implementarea noii Legi a salarizării unitare – aceasta a fost asigurarea oferită recent de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.

„Va exista o prevedere expresă că veniturile aflate în plată nu vor scădea”, a declarat oficialul, citat de Antena 3 CNN.

Totuși, există și cel mai rău scenariu privind salariile bugetarilor. În situațiile cele mai nefavorabile, unii angajați din sectorul public ar putea fi nevoiți să aștepte următoarea indexare pentru ajustări salariale.

Ce schimbări aduce nou Legea salarizării unitare

Dragoș Pîslaru a explicat că proiectul legislativ, deși încă în lucru, pune accent pe reducerea inechităților salariale și pe stabilirea unei ierarhii clare în sistemul public.

„Ce încercăm să facem? Să creăm legături și corelații ca să ai în toată salarizarea publică o ierarhie care pleacă de la președinte. Vrem ca aceste inechități să fie corectate într-o anvelopă bugetară viitoare”, a declarat ministrul, conform sursei citate mai sus.

O altă schimbare semnificativă vizează limitarea sporurilor la maximum 20% din salariu.

În plus, noua lege va stabili o valoare de referință de 4.325 de lei, echivalentă cu salariul minim pe economie începând din 1 iulie 2026. Astfel, creșterile viitoare vor fi decuplate de creșterea salariului minim, rezolvând o problemă care a afectat aplicarea efectivă a reglementărilor anterioare.

Florin Manole susține că angajații de la stat nu vor pierde din venituri

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a anunțat deja că a pregătit un proiect avansat al legii, pe care l-a predat personal lui Pîslaru.

„Am făcut o nouă lege în care nimeni să nu piardă din venituri. Am eliminat disparitățile și am rearanjat grilele de salarizare, corelându-le cu importanța și complexitatea muncii”, a explicat Manole, care spune că va preda personal ministrului interimar Pîslarul, proiectul Legii salarizării.

Mai mult, fostul ministru a subliniat că noua lege privind salariile bugetarilor își propune să reducă raportul dintre cel mai mic salariu de bază și indemnizația președintelui.

„Am avut un raport de la 1 la 12 în legea încă în vigoare; o să avem un raport de la 1 la 8 în următoarea legislație”, a adăugat acesta, potrivit News.ro.

Când ar putea fi promulgată Legea salarizării unitare pentru bugetari

Potrivit ministrului Pîslaru, legea salarizării unitare urmează să fie supusă dezbaterii publice doar după ce va exista un consens între partidele politice, asigurându-se astfel că aceasta va primi sprijin parlamentar.

Termenul-limită pentru promulgarea legii este 31 august 2026. Între timp, fostul ministru Manole a subliniat că proiectul respectă țintele financiare stabilite în acordul cu Comisia Europeană, fără a pune în pericol bugetul național.

„Este nevoie să ne încadrăm în anumite limite, iar noi am încercat să facem un proiect care să nu pună în pericol aceste ținte, dar în același timp să corecteze cât mai multe dintre inechitățile din sistem”, a subliniat fostul ministru.

Noua lege a salarizării unitare nu doar că promite să protejeze veniturile actuale ale bugetarilor, dar și să reducă inechitățile și să aducă ordine într-un sistem considerat de ani de zile dezorganizat. Cu toate acestea, implementarea sa depinde în mare măsură de disponibilitatea bugetară și de consensul politic, aspecte care vor fi esențiale în lunile ce urmează.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    gabiprossi 28.04.2026, 01:01

    Bai ministrule se vede de departe ca nu ai tiglele pe casa!?! Cand vreodata 8 va fi egal cu zece??? Dupa ce taiem 20%, venitul salarial NU VA SCADEA!?!

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește