Cu o lungime totală de 2.100 de metri, tiroliana porneşte de la Canion, urmează traseul drumului forestier din zonă, trece pe lângă cabană şi traversează pârâul Şapte Scări prin mai multe puncte. „Investiţia se ridică la 98.000 de lei. Finanţarea este asigurată integral de Regia Publică Locală a Pădurilor (RPLP) Săcele”, a declarat, Cristian Popa, reprezentantul RPLP Săcele, care administrează zona.
Canionul „Şapte Scări” a fost reabilitat şi redeschis în 3 noiembrie 2013. Au fost înlocuite vechile scări şi pasarele cu unele din oţel zincat, garantat 40 de ani în mediul umed, a fost renovată cabana din apropierea casadelor, pe traseul de la Cabana Dâmbul Morii până la canion au fost amplasate mese, bănci şi vetre de foc şi au fost refăcute panourile de informare şi cabilene PSI.

Alte proiecte în Masivul Piatra Mare

În 2015, vor începe lucrările la alte două amenajări, în Masivul Piatra Mare. Potrivit lui Cristian Popa, va fi reamenajată Cascada Tamina, unde pasarelele şi scările ce permit traversarea acestei zone sunt într-un stadiu avansat de degradare. Tot anul viitor, în Prăpastia Urşilor, pe unul dintre trasee, se va realiza o amenajare de tip „via ferrata”. „Este vorba despre un sistem de poduri suspendate, tiroliană, scări şi pasarele montate la o înălţime de aproximativ 100 de metri care vor oferi o panoramă spectaculoasă”, a mai declarat Popa.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.