Cei doi tineri care au dat foc Poliției Ferești au fost arestați. S-au lăudat că au vrut ca polițiștii ”să ardă ca șobolanii”

Comentează

Cei doi tineri care au dat foc sediului Poliției Ferești în cursul nopții de sâmbătă au fost arestați preventiv, luni seară, după ce au recunoscut în fața anchetatorilor că au incendiat acoperișul clădirii ca să se răzbune pe polițiști. De altfel, unii localnici susțin că indivizii s-ar fi lăudat în crâșma în care au băut chiar înainte de a recurge la gestul lor extrem că le vor da foc polițiștilor ”să ardă ca șobolanii”.

Judecătoria Vaslui a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele celor doi tineri din Ferești, județul Vaslui, Bogdan Nelu Anton și Iulian Doru Filip, care au dat foc sediului Poliției din localitate.

Magistrații au acceptat propunerea procurorilor Parchetului pe de lângă Judecătoria Vaslui, după ce anchetatorii au prezentat probe solide în instanță. În plus, cei doi indivizi au recunoscut gestul extrem la care au recurs în semn de răzbunare față de polițiștii care-i cercetaseră sau îi cercetau în mai multe dosare penale pentru furturi, tâlhărie și chiar ultraj.

Cel mai probabil, unul dintre tineri nu a mai suportat ideea să meargă din nou, în cursul acestei săptămâni, la poliția comunală pentru a da explicații în legătură cu provenineța unei căruțe cu lemne cu care fusese prins pe raza localității. În consecință, s-a apucat de băut împreună cu prietenul său și, după ce au trecut prin mai multe baruri pentru a-și face curaj, au luat o sticlă cu doi litri de benzină cu care au stropit mașina de poliție și acoperișul din astereală din lemn a Poliției Ferești.

Bogdan Nelu Anton și Iulian Doru Filip au dat foc doar sediului Poliției întrucât autospeciala pe care o stropiseră cu carburant nu a luat foc.

Înainte de asta, cei doi s-ar fi lăudat față de unii localnici aflați într-un bar din sat unde au băut că vor da foc la politiști, ”să ardă ca niște șobolani”.

Mânia unuia din tineri față de polițiști era cunoscută încă de anul trecut, atunci când a sărit la bătaie la un agent, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru ultraj.

”Cartea de vizită” a celor doi tineri din Ferești mai arată și unele furturi comise de aceștia în Spania și Belgia. De altfel, pentru unele furturi comise prin județul Vaslui, Bogdan Nelu Anton și Iulian Doru Filip au mai fost arestați o perioadă de timp, fiind eliberați odată cu trimiterea lor în judecată.

Citește și: Ce spun legiștii despre crima de la Slatina: „N-a fost nicio luptă, el a lovit-o până a ucis-o, apoi şi-a dat singur cu cuţitul”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
MONDEN
Mihai Bobonete
13:18
Mihai Bobonete, gest impresionant pentru un copil bolnav. A jucat tenis pe ploaie, deși avea dureri de spate
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret
13:18
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Modul inedit în care au anunțat
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
14:14
BNR cere să avem guvern funcțional. „Avem nevoie de un parcurs ferm şi asumat de consolidare fiscal-bugetară”
14:06
Noi reguli de circulație pentru șoferi, motocicliști și utilizatori de trotinete de la 1 octombrie, în Spania. Ce schimbări introduce Codul Rutier
14:02
Cum a apărut Loredana Groza în emisiunea lui Fuego: „Aproape că am dărâmat platoul"
13:56
Cât de greu i-a fost actriței să intre în pielea personajului din serialul de la Kanal D: „Se zbate să-și recâștige copilul”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri