Aveţi doi copii care se ceartă şi nu este zi fără ca aceştia să nu se ia la harţă? Aţi epuizat toate metodele de împăcare şi nu aţi înregistrat nici un rezultat? Gabriela Niţă, psiholo4061-161755-cop.jpgg la Clinica Terapia M, vă învaţă cum să aplanaţi conflictele.

Iată ce trebuie să faceţi pentru a evita certurile între fraţi:
Nu spuneţi niciodată fratelui mai mare ca vârstă: “Lasă- l în pace pe cel mic, pentru că el nu ştie ce face”. Este greşit, deoarece copilul mare va deveni frustrat pentru că trebuie să cedeze în favoarea celui mic, iar cel mic se va simţi lezat pentru că lui i se spune că nu înţelege.
Atunci când copiii se ceartă, nu este bine să daţi vina numai pe unul dintre ei. Spuneţi-le ambilor că au greşit.
În plin “război” nu le spuneţi copiilor că sunt fraţi şi de aceea nu trebuie să se certe. Corect este să le explicaţi că două persoane care se iubesc se înţeleg mereu foarte bine.
Încercaţi să vă arătaţi afectivitatea în mod egal faţă de toţi copiii dv. şi în acest fel veţi evita eterna competiţie dintre fraţi pentru dragostea părintească.
Atunci când prichindeii se ceartă, cea mai bună soluţie este să-i separaţi pentru un timp. În aceste condiţii, este posibil să li se facă dor unul de altul.
O altă metodă de pedepsire a celui care a pornit cearta este aceea de confiscare a jucăriei preferate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.